Bărbaţi din Bucureşti, reţinuţi de poliţiştii doljeni, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune

0
486

Ieri, 29 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Secției nr.1 Poliție Rurală Melineşti au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbaţi de 36 şi 45 de ani, din municipiul Bucureşti, bănuiţi de comiterea a două infracţiuni de înşelăciune. Astăzi, cei doi vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

În dimineaţa zilei de 29 ianuarie a.c., având în vedere activităţile desfăşurate în cadrul unui dosar penal,  afla sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, poliţişti din cadrul Secţiei nr.1 Poliție Rurală Melineşti au pus în executare două mandate de aducere emise pe numele a doi bărbaţi de 36 şi 45 de ani, ambii din municipiul Bucureşti. Astfel, bărbatul de 45 de ani a fost depistat în oraşul Popeşti-Leordeni, judeţul Ilfov, iar cel de 36 de ani în municipiul Bucureşti, aceştia fiind conduşi la audieri. “În fapt, cei doi sunt bănuiţi  că, în perioada noiembrie –decembrie 2023, prin folosirea de calităţi mincinoase, respectiv angajaţi ai unei societăţi comerciale cu specific construcţii, ar fi încasat de la doi bărbaţi din localităţile Şimnicu de Sus şi Cârcea sume de bani în schimbul unor cantităţi de sute de litri de motorină la un preţ mai mic decât cel practicat în staţiile PECO. Ulterior, după primirea banilor, cei doi plecau într-o direcţie necunoscută, fără a mai onora vânzarea carburanţilor. În urma audierilor efectuate şi a probatoriului administrat, polițiștii i-au reținut pe cei doi, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de înşelăciune, fiind introduşi în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. În cursul acestei zile, persoanele reținute vor fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea luării unei măsuri preventive. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română şi Unitatea Teritorială de Analiză a Informaţiilor Craiova”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj  .