Volumul „Absurdul în opera lui I. L. Caragiale” va fi lansat, mâine, la Biblioteca Județeană

0
568

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” va găzdui joi, 31 ianuarie 2019, începând cu ora 17.00, în Sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, lansarea volumului „Absurdul în opera lui I. L. Caragiale”, autor Dan Ionescu. La evenimentul moderat de Mircea Pospai, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști – Filiala Craiova și-au anunțat participarea prof. univ. dr. Ștefan Vlăduțescu, Ioan Lascu, președintele Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Craiova, și Mihai Firică, Ionuț Pătularu, Nicolae Pârvulescu și Eleanor Mircea.

Cunoscut pentru contribuțiile în domeniile poeziei, prozei, istoriei și criticii literare, Dan Ionescu a publicat de-a lungul timpului volumele „Biblioteca într-o alocuțiune”, „Altceva de cunoscut”, „Departe de ocean”, „Fugă în scris”, „Umbra scrisului”, „Imposibilul extaz”, „Virtualități ale compromisului”, „Datina. Revistă tradiționalistă interbelică”, „Presa literară din Oltenia” ș.a., după cum precizează reprezentanții bibliotecii doljene. „Studiul a plecat de la ideea relevării unor aspecte de profunzime, care nu au fost luate în discuție de cei mai importanți exegeți ai operei lui I. L. Caragiale”, spune Dan Ionescu, referindu-se la noul volum.