Judecătorii au decis dizolvarea HexiPharma

0
433

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au dispus condamnarea directorului HexiPharma Dinu Flori la 3 ani de închisoare cu executare şi au decis dizolvarea persoanei juridice a HexiPharma, precum şi aplicarea unei amenzi penale în valoare de 2.600.000 lei. Decizia nu e definitivă. Decizia poate fi contestată. „Aplică inculpatei SC HEXIPHARMA CO SRL pedeapsa amenzii penale de 1.600.000 lei la care adaugă sporul de 1/3 din suma celorlalte două amenzi penale, urmând ca în final inculpata să execute pedeapsa amenzii penale rezultantă de 2.600.000 lei. Dispune dizolvarea persoanei juridice SC HEXIPHARMA CO SRL”, se arată în minuta instanţei Tribunalului Bucureşti.

Judecătorii au dispus şi condamnarea directorului HexiPharma, Dinu Flori, la 3 ani de închisoare cu executare, fiind menţinută şi măsura controlului judiciar pentru aceasta. Totodată, şi Mihail Leva, director de producţie la Hexi Pharma, a fost condamnat la 3 ani şi 8 luni de închisoare cu executare, şi pentru acesta fiind menţinut controlul judiciar. Decizia poate fi contestată. (Mediafax)