30.000 de vaccinuri care vor fi distribuite, suplimentar, începând de mâine

0
404

Sorina Pintea a declarat că ministerul a comandat, suplimentar, 30.000 de doze de vaccinuri, care vor fi distribuite, începând de joi, către direcţiile de sănătate publică din ţară, care au solicitat acest lucru. Până la acest moment, peste un milion de persoane din grupele de risc s-au vaccinat. „La nivelul Ministerului Sănătăţii, din cele 1.300.000 de doze achiziţionate pentru populaţia din grupele de risc, au fost vaccinate 1.287.250 de persoane până ieri (marţi, n.r.). Ministerul Sănătăţii a comandat suplimentar 30.000 de vaccinuri care începând de mâine vor fi distribuite în ţară la direcţiile de sănătate publică ce au solicitat aceat lucru”, a spus Sorina Pintea, într-o declaraţie de presă.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat, miercuri dimineaţă că e declarată epidemie de gripă, deoarece au fost înregistrate trei săptămâni epidemice consecutiv şi sunt 54 de decese din cauza bolii. (Mediafax)