Primăria Ostroveni şi-a stabilit priorităţile pentru anul acesta

0
573

O parte din proiectele începute în 2017 vor continua, iar altele noi vor fi demarate de Primăria Ostroveni în cursul acestui an. Localnicii vor beneficia, şi anul acesta, de cadastru gratuit pentru terenurile aflate în extravilanul comunei, acţiune care a fost începută de Primărie în anul trecut. Obiectivele de infrastructură rămân, însă, marile provocări: amenajarea a două parcuri de agrement, reabilitarea unei grădiniţe şi a dispensarului din Ostroveni, pietruirea de drumuri sau modernizarea şi extinderea iluminatului stradal. Teatrul de Vară este şi el pe lista de priorităţi, autorităţile propunându-şi să dea un suflu nou întregului centru civic al localităţii.

Silviu Preduş

Localitatea Ostroveni este una dintre comunele mari, bine cotate ale Doljului. Una dintre puţinele care nu a fost afectată, aşa de mult, de migraţia tinerilor, care devin forţă de muncă ieftină pentru agricultura altor ţări. Acesta a fost şi este un mare atu care motivează autorităţile locale să construiască, pas cu pas, viitorul acestei comunităţi. Pornind de la această realitate, proiectele sunt, şi în acest an, centrate pe modernizarea infrastructurii, lucrul cel mai important pentru orice comunitate. Şi în 2018, Primăria Ostroveni porneşte, aşadar, la drum cu mai multe iniţiative, menite să ofere şanse de dezvoltare pentru copiii comunei, să crească gradul de confort pentru fiecare gospodărie şi siguranţă mai mare pe uliţele localităţii. Există şi planuri şi mai ambiţioase: de a reînvia tradiţiile populare, pe care şi le amintesc foarte bine bătrânii satului şi care ar fi păcat să dispară pentru totdeauna în negura timpului.

Două spaţii de agrement, amenajate de la zero

SONY DSC

În apropierea grădiniţei de la Lişteava, primarul localităţii, Silviu Preduş, intenţionează să amenajeze un spaţiu de agrement destinat tuturor locuitorilor din sat, dar în special copiilor care pot să-şi petreacă acolo timpul de după orele de curs. Mai ales pe timpul verii, părculeţul va fi o oază de verdeaţă, ţinând cont că aici, în sudul judeţului, temperaturile devin caniculare în lunile iulie-august. „Intenţionăm anul acesta să amenajăm două parcuri, unul la Lişteava şi celălalt la Grindeni. Cel de la Lişteava se va regăsi chiar lângă grădiniţă, astfel încât, înainte şi după orele de curs, copiii şi părinţii sau bunicii să se poată relaxa acolo. Vom trasa alei, vor fi şi bănci, chiar o fântână arteziană. Intenţionăm să iluminăm corespunzător zona şi să creăm spaţii verzi, cu plante şi flori. La final, locul trebuit să arate într-un mod plăcut, scopul fiind ca localnicii să se bucure de noul lor părculeţ”, ne-a dezvăluit primarul din Ostroveni. După acelaşi model va fi amenajat şi celălalt spaţiu de agrement, cel din satul Grindeni.

Lucrările la grădiniţa de la Lişteava, în faza de licitaţie

Grădiniţa din Lişteava se află şi ea pe lista de proiecte a autorităţilor. Investiţia a fost începută în anul 2017 şi este avansată destul de mult. Primarul Silviu Preduş susţine că lucrarea a ajuns în faza de licitaţie pentru partea de execuţie, ceea ce înseamnă că s-au parcurs toate etapele necesare cu pregătirea documentaţiei şi se caută acum un constructor care să ducă la bun sfârşit modernizarea şi reabilitarea clădirii. La grădiniţa respectivă sunt înscrişi mai mulţi copii, care sunt împărţiţi în două grupe. În prezent, sălile de clasă au geamuri termopan şi sunt încălzite cu sobe pe lemne, fiind destul de călduroase, dar autorităţile îşi doresc să asigure un confort şi mai mare pentru micuţi. În principiu, se doreşte amenajarea unor grupuri sanitare în incinta şcolii, astfel încât  copiii să nu mai fie nevoiţi să meargă la toaletele din curte, chiar şi pe timp de iarnă. Printre viitoarele dotări, va fi şi o sală de festivităţi corespunzătoare, în care toţi copiii să-şi desfăşoare serbările din cursul anului şcolar. Şi modernizarea grădiniţei de la Lişteava, ca şi reabilitarea dispensarului uman din Ostroveni, se realizează cu fonduri de la bugetul de stat, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).

Teatrul de Vară, modernizat cu fonduri europene

Teatrul de Vară din Ostroveni, deşi este o construcţie interesantă, care îşi atrage atenţia, nu a mai fost folosit de câţiva ani. Scena din aer liber era folosită în trecut, atunci când oamenii sărbătoreau câte un eveniment important în viaţa comunei, dar a fost scoasă din circuit de o bună bucată de vreme. Primarul localităţii, Silviu Preduş, şi-a pus în plan să profite de această construcţie, care se găseşte chiar în centrul comunei Ostroveni, pe care să o modernizeze şi doteze cu toate instalaţiile necesare. Practic, să o salveze de la distrugere şi, odată cu acest demers, să deschidă şi un nou capitol în tot ceea ce înseamnă tradiţii şi patrimoniu cultural local. Concret, Primăria Ostroveni a depus un proiect de reabilitare şi modernizare a Teatrului de Vară la Agenţia pentru Finanţare a Investiţiilor Rurale (AFIR), pentru atragerea de fonduri europene. „Întreaga clădire va fi reabilitată şi modernizată, începând de la elemente ce ţin de structura de rezistenţă şi până la amplasarea scaunelor pentru public, amenajarea unei instalaţii de sonorizare şi alta pentru iluminatul clădirii. Parcul în care se găseşte Teatrul de Vară va fi reamenajat şi decorat să arate frumos”, a precizat primarul localităţii. Teatrul de Vară va fi redeschis, atunci când vor fi gata lucrările şi toate detaliile vor fi puse la punct, cu un eveniment special la care vor fi invitaţi toţi locuitorii din comună.

Ansamblul folcloric va fi reînfiinţat

Tot pentru a reînvia tradiţiile populare, la Ostroveni, anul acesta, chiar în Anul Centenarului, va prinde contur un proiect de suflet al întregii comunităţi: un ansamblu folcloric, format din elevi talentaţi la dansuri şi cântece populare. Aceştia vor duce mai departe obiceiurile şi datinile străvechi, pe care încă le mai păstrează în memorie bătrânii satului şi care nu trebuie date uitării. „Un ansamblu folcloric a mai existat la Ostroveni. Nu ştiu exact din ce motive a fost desfiinţat, la un moment dat, dar multe elemente de tradiţie se păstrează şi acum. Aşa că ne dorim să reluăm această legătură cu trecutul nostru, păstrat prin cântece şi obiceiuri de bunicii şi străbunicii noştri. Cum putem să facem mai frumos acest lucru, decât încurajându-i pe cei mai tineri şi talentaţi copii ai noştri ca să înveţe jocurile şi cântecele de prin partea locului, o zonă bogată în folclor şi datini populare”, a mărturisit primarul Silviu Preduş.

LAURA MOŢÎRLICHE şi RADU ILICEANU