După o lună de discuţii aprinse, internaţionalul francez Dimitri Payet a semnat cu Olympique Marseille, care a găsit un acord cu West Ham United, pentru 29 de milioane de euro. Durata contractului nu a fost comunicată, dar se spune că jucătorul francez, aşteptat de Andoni Zubizarreta la aeroportul Marignau, va fi cel mai bine plătit din istoria clubului francez. Velodrom îl aşteaptă! La 18 luni, după ce semnase pentru Anglia, Dimitri Payet este al treila recrut în acest mercato hibernal după Evra şi Morgan Sanson. Cel care marcase (min. 89) în partida Franţa – România (2-1) de la Euro 2016 s-a despărţit în relaţii mai mult decât glaciale de antrenorul său Slaven Bilici.