Cursuri pentru mediere socială

0
344

De astăzi, începe formarea cadrelor didactice, selectate anterior, în ocupaţia de „mediator social”, conform planului de implementare a proiectului „Educaţia poate rupe lanţul sărăciei” în şcolile din Craiova, cu sprijinul Primăriei Municipiului Craiova. Participă la traununf 26 de cadre didactice, care reprezintă acelaşi număr de unităţi de învăţământ din Craiova.

isj (1)Primăria Craiova a emis adresa nr.8807/20.01.2017, cu privire la implementarea proiectului „Educaţia poate rupe lanţul sărăciei!” în toate unităţile de învăţământ preuniversitar din Cetatea Băniei, ale căror cadre didactice au fost selectate pentru a participa la activităţile de formare profesională. Astfel, astăzi va începe derularea pregătirii (parte teoretică – 30 de ore) în ocupaţia de „mediator social”, cu termen final 3 februarie. Prin Adresa nr.46/25.01.2017, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a prezentat şi întreg calendarul programului de pregătire, iar profesorii selecţionaţi vor pleca, astăzi, spre Băile Herculane. După stagiul de acolo, cursanţii vor urma, între 6 – 15 februarie, instruirea practică (60 de ore), la Liceul Tehnologic UCECOM „Spiru Haret”, în ultima zi a pregătirii trebuind să susţină şi examenul de competenţe. După o selecţie riguroasă, au fost alese cadre didactice din 26 de unităţi de învăţământ preuniversitar din Craiova: 19 Şcoli Gimnaziale („Mihai Eminescu”, „Elena Farago”, „Sf.Gheorghe”, „Decebal”, „Anton Pann”, „Mihai Viteazul”, etc. , cele două speciale – „Sf. Mina” şi „Sf.Vasile” ), cele trei mari Colegii Naţionale – „Carol I”, „Fraţii Buzeşti”, „Elena Cuza” –, Liceul Tehnologic Special „Beethoven” , la care se adaugă Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trişcu”, Liceul Tehnologic de Transporturi Auto şi Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară.