„Sprijinim toate proiectele care ajută la creşterea calităţii actului de învăţământ”

0
444

Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj:

Cu ocazia aniversării Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţional, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, şi-a exprimat aprecierea pentru evoluţia notabilă înregistrată de CJRAE în decursul celor nouă ani de activitate, ascensiune care situează instituţia printre cele mai moderne şi performante din ţară.

Ion Prioteasa

În ultimii trei ani, Consiliul Judeţean Dolj a alocat Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională aproximativ 200.000 de lei pentru investiţii în modernizarea sediului instituţiei şi pentru achiziţia de echipamente necesare desfăşurării în bune condiţii a activităţii. „Se împlinesc nouă ani de când CJRAE Dolj îşi îndeplineşte cu succes misiunea asumată, o misiune importantă, prin care vine atât în sprijinul copiilor, încă de la primii paşi ai acestora în sistemul de învăţământ şi până la îndrumarea lor în privinţa carierei, la sfârşitul liceului, cât şi al părinţilor şi al cadrelor didactice”, a subliniat Ion Prioteasa.

„Ne bucurăm că am putut fi alături de această echipă încă de la început”

Şeful administraţiei judeţene a vorbit şi despre diversitatea acţiunilor desfăşurate şi a serviciilor oferite, de la consiliere şi informare la educaţie pentru copiii cu deficienţe şi la campanii cu un puternic impact social, toate conturând dimensiunea unei instituţii reputate, cu o largă recunoaştere naţională, fiind una dintre cele mai moderne şi performante din acest sistem. „Ne bucurăm că am putut fi alături de această frumoasă echipă încă de la început, de la înfiinţarea CJRAE Dolj, susţinând cu toată forţa activitatea centrului, programele derulate şi asigurând resursele financiare necesare pentru investiţii în îmbunătăţirea condiţiilor de funcţionare şi a dotărilor”, a spus preşedintele CJ Dolj.

Ion Prioteasa a apreciat efortul conducerii CJRAE, care „a găsit mereu la Consiliul Judeţean deplina deschidere şi un real suport. Și doresc să subliniez faptul că, în continuare, vom manifesta aceeaşi disponibilitate de a sprijini proiectele care ajută la creşterea calităţii actului de învăţământ”.

„Suntem o instituţie cu experienţă în domenii”

La rândul său, directorul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Dolj, profesor dr. Marinela Dumitrescu, a spus că se aniversează nouă ani de existenţă, iar una dintre structurile pe care CJRAE le-a preluat împlineşte 24 de ani. „Putem spune că suntem o instituţie nouă, dar şi o instituţie cu experienţă în domenii precum consilierea psihopedagogică, terapia logopedică, medierea şcolară. Din anul 2013 am preluat domenii noi de competenţă privind evaluarea socială, psihologică, medicală şi educaţională a copiilor, a elevilor şi tinerilor cu cerinţe educaţionale speciale”, a subliniat Marinela Dumitrescu.

„Tonomatul de vacanţă”

Directorul CJRAE Dolj a mai precizat că an de an, se iniţiază noi proiecte şi programe educaţionale pentru elevi, părinţi şi cadre didactice, iar acum, cu prilejul aniversării, se va lansa programul educaţional „Tonomatul de vacanţă”, aşteptat de foarte mulţi copii şi părinţi. CJRAE Dolj are cea mai bună dotare dintre instituţiile de profil de la nivelul ţării, afirmaţie în sprijinul căreia aş aminti doar faptul că, din anul 2013, în cadrul centrului funcţionează primul laborator de evaluare psihologică, ce dispune de un bogat pachet de instrumente. Toate acestea s-au materializat cu sprijinul Consiliului Judeţean. Există o foarte bună colaborare şi o foarte mare deschidere a CJ Dolj faţă de educaţie şi cultură”, a conchis prof. dr. Marinela Dumitrescu.