“Servicii Integrate pentru Ocupare” – proiect adresat persoanelor fără loc de muncă

1
451

Asociaţia „Vasiliada” implementează proiectul “Servicii Integrate pentru Ocupare”, în cadrul căruia oferă persoanelor fără un loc de muncă servicii specializate pentru facilitarea accesului pe piaţa muncii. Activităţile proiectului se desfăşoară la nivelul a 20 de comunităţi rurale şi urbane, din judeţele Dolj şi Gorj, unde rata de ocupare în câmpul muncii este foarte scăzută.

Proiectul oferă beneficiarilor un complex de servicii integrate, asigurându-le acestora dezvoltarea unor competenţe şi abilitaţi care să îi ajute în demersul privind angajarea în muncă. În cadrul acestui proiect, Asociaţia „Vasiliada” a înfiinţat, la începutul anului 2011, două Centre de Servicii Integrate pentru Ocupare, în Craiova, respectiv, Târgu Jiu, în cadrul cărora câte o echipă de specialişti – formată din asistenţi sociali, psihologi şi consilieri de orientare profesională – oferă următoarele diverse servicii precum: consiliere psihologică, orientare profesională, mediere şi angajare în muncă, calificare profesională, consiliere pentru păstrarea locului de muncă.

Asociaţia „Vasiliada” va organiza două sesiuni de informare pentru a comunica principalele rezultate ale proiectului – numărul total de beneficiari, numărul de persoane angajate prin intermediul proiectului, numărul persoanelor calificate, domenii de calificare disponibile în proiect – prima având loc în Craiova astăzi la ora 13.00, în sala de conferinţe a Centrului Social „Mitropolit Firmilian”, din strada „Mitropolit Firmilian” nr. 10, iar cea de-a doua sesiune de informare se va desfăşura în Târgu Jiu, mâine, de la ora 12.00.

La eveniment vor participa specialişti ai echipei de implementare, beneficiari ai proiectului, reprezentanţi ai sectorului ONG şi ai altor instituţii cu responsabilităţi în protecţia socială, precum şi reprezentanţi ai mass-media.


Proiectul “Servicii Integrate pentru Ocupare” este implementat de Asociaţia „Vasiliada” în parteneriat cu Universitatea din Craiova, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Secţia Asistenţă Socială şi Federaţia Patronatelor din Regiunea Oltenia (F-PRO). Proiectul este co-finanţat din Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa Prioritară 5” Promovarea măsurilor active de ocupare”, DMI 5.1 “Dezvoltarea şi implementarea măsurilor active de ocupare”.

 

1 COMENTARIU

  1. Ce asistenta sociala la Facultatea de Teologie din Craiova, ca a distrus-o domnul Irineu Ioan Popa, nu mai exista asistenta sociala la Teologie…pacat…

Comments are closed.