Familia lui Salome Zourabichvili a plecat din Georgia în 1921. Astăzi, mandatul ei de 6 ani ca preşedinte se încheie. Tot astăzi urmează să fie înlocuită cu Mikheil Kavelashvili, un fost fotbalist internaţional cu o carieră galonată, trecut şi pe la Manchester City, ales cu sprijinul partidului de guvernământ „Visul Georgian”. Zourabichvili (72 ani) a denunţat alegerea noului preşedinte, în cadrul unui sistem de colegiu electoral în care a fost singurul candidat. Când a devenit preşedinte în 2018, Zourabichvili a fost susţinută tot de Visul Georgian, dar de dată recentă, la sfârşitul lunii octombrie, a condamnat vehement victoria respectivei formaţiuni politice, numind-o „operaţiune specială a Rusiei” şi potenţând protestele pro-UE în faţa Parlamentului. Guvernul de la Tbilisi spune că dacă refuză să părăsească funcţia va comite o crimă. Forţată să plece, ea declară că preluarea statului de partidul de guvernământ va fi completă şi Georgia îşi va preda suveranitatea unui partid pe care îl acuză că serveşte Moscovei. Salome s-a născut în Franţa (1952) într-o familie de imigranţi georgieni. Bunicul ei, un fost ministru pentru scurt timp în guvernul Georgiei, a fugit în Franţa în 1921. Ca diplomat francez Salome a lucrat 30 de ani. În 2003 a fost numită ambasador al Franţei în Georgia, iar un an mai târziu a primit cetăţenia georgiană şi a fost numită şefa diplomaţiei în guvernul Mihail Saakaşvili. Demisă în 2005 a jucat un rol proemient în politica ţării sale de adopţie formând un nou partid. Se confruntă acum poate cu cea mai mare provocare, în timp ce Visul Georgian doreşte să instaleze noul preşedinte. Premierul Irakli Kobakhidze a declarat că un refuz al actualului preşedinte de a părări Palatul prezidenţial ar constitui o infracţiune pedepsită cu mulţi ani de închisoare, pentru orice persoană implicată într-un astfel de scenariu.
Acasă Actualitate Actualitate externă Georgia: Preşedintele pro-occidental refuză să plece şi se pregăteşte de confruntare