Se încheie anul, cam fără regrete, şi chiar dacă ceea ce vedem, ceea ce auzim, ceea ce trăim, ne mai indispune uneori, până la depresie, din raţiuni fireşti, poftim de igienă, trebuie să facem şi exerciţii de optimism. Chiar în absenţa unor iluzii şi speranţe utopice, ne putem lăsa cuprinşi de o rezonabilă încredere în soarta noastră: există încă mulţi semeni de-ai noştri inteligenţi, care îşi fac cu prisosinţă datoria în slujba celorlalţi, dascăli cu vocaţie de admirat –domni şi doamne-, femei frumoase şi deştepte, cărţi bune, taclale prieteneşti, coincidenţe riguroase, savori melancolice. Există şi bun gust, uneori la vedere, priviţi feeria de lumini la orele serii în centrul Craiovei şi dacă îţi acorzi un cât de mic răgaz, dacă arunci de jur împrejur o privire odihnită, curioasă şi nepătimaşă, vei găsi şi argumente menite să-ţi ridice tonusul, revigorându-te psihic şi curmând spaimele cotidiene. Apropierea Anului Nou face ca totul în hypermarketuri şi supermarketuri să alunece spre o agitaţie de neimaginat. Nu despre asta discutăm. Există însă oameni de o mare ţinută morală, poate greu egalabilă, care ţin la discreţie şi nu se doresc toată ziua pomeniţi în media, deşi faptele lor îi îndreptăţesc la un statut aparte. Moralmente vorbind. Mă gândesc la Ştefan Cherciu, patronul de la Casa Noastră, care a contribuit consistent, cu reală discreţie, la reabilitarea Mănăstirii Strehaia, singura din ţară cu altarul spre sud, despre care legenda spune că Mihai Viteazul ar fi ridicat-o noaptea, orientând-o greşit, iar Matei Basarab a păstrat aceeaşi orientare. E lungă povestea. Tot Ştefan Cherciu cu o netulburată candoare a renovat Biserica Sf. Grigorie Decapolitul din Craiova. Are şi alte gesturi de altruism, fineţe civică, înţelepciune. Mă gândesc apoi la Mihai Anghel, patronul de la Cerealcom Segarcea, de unde începe noua civilizaţie a câmpiei doljene, spre toate punctele ei cardinale, cu gesturile sale caritabile inconfundabile, prin donaţiile făcute unor spitale, nu doar din Craiova, ci şi din Chişinău, cu aparatură medicală necesară tratamentului de Covid. Nu toate gesturile sunt argumentabile. Aş spune chiar că neargumentabile sunt tocmai valorile cardinale, fiindcă nu se poate dovedi cu rigoare de ce e bine să fi generos, uman, cordial sau respectuos. Devotat comunităţii. E imposibil de demonstrat de ce trebuie să-ţi iubeşti aproapele. Vorbesc de oameni cu dubii şi stupori şi tristeţi, nu doar răspunsuri şi spontaneitate. Enumerarea s-ar putea extinde. Mă opresc şi mă scuz în faţa celor pe care nu-i alătur. Fiindcă nu poţi în acest final de an, care a fost cum a fost, să nu saluţi prestaţia cotidiană a medicilor, asistentelor şi infirmierelor de la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” din Craiova, condus de dr. Adina Turcu, care s-au aflat în prima linie a salvării de vieţi omeneşti, în confruntarea acerbă cu pandemia cunoscută. Doar câteva nume: dr. Iulian Diaconescu, dr. Canceovici Carmen, dr. Daniela Ristea, dr. Mircea Frumosu, apoi prof. univ. Mimi Niţu, dr. Ileana Băzăvan ş.a.m.d.. Zece mii de internaţi, potrivit datelor statistice şi… 244 de decedaţi. Este vorba de un corp medical trimis pe front. Rezultatul abnegaţiei lor: salvarea de vieţi omeneşti. Prin strădanie profesională, zile şi nopţi de nelinişte. N-au imitat modele, fiindcă le-au inventat. Virtutea câştigătoare: dragostea faţă de cei internaţi. Au dobândit nu un amplasament social impozant, convenabil, ci recunoştinţa deplină din partea unei comunităţi. Ceea ce nu e puţin lucru. Am putea spune la sfârşit de an, când avem nevoie de un plus de optimism, că lucrurile stau într-o tolerabilă cumpănă şi relele nu prevalează semnificativ asupra părţilor bune. Fireşte pot exista şi alte păreri, dar nimic nu poate umbri faptele lăudabile pomenite mai sus, anvergura umană a autorilor lor.
