Spitalul Clinic de B. I. şi PNF „Victor Babeş” din Craiova: O redută sanitară în combaterea virusului!

0
12008

Dacă nu ştiam multe lucruri despre Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” din Craiova, de dată recentă am aflat, graţie performanţelor profesionale ale colectivului de medici şi asistenţi, în lupta tenace a acestora cu virusul Covid-19. O bătălie teribilă, „stăpânită” prin competenţa desăvârşită a medicilor şi întregului personal din subordinea unui manager de aleasă calitate umană, doctoriţa Adina Turcu. O menţiune necesară: câteva pavilioane ale spitalului de boli contagioase fuseseră reabilitate şi dotate adecvat, pe mandatul anterior de primar al Craiovei al Liei Olguţa Vasilescu. Când nimeni nu întrevedea ceea ce avea să urmeze. Un succint bilanţ „de front” arată astfel: peste 5.000 de pacienţi începând de la 6 martie a.c., peste 90% vindecaţi, la care se adaugă asimptomaticii, 22.500 testări ş.a.m.d. Solicitudinea deplină şi competenţa desăvârşită din partea medicilor Mircea Frumosu şi Iulian Diaconescu (s-a vaccinat primul, ca decan de vârstă), dar şi a celorlalţi s-a ridicat la standardele profesionale cele mai înalte. Toţi cei care au trecut în plină pandemie prin saloanele acestei unităţi sanitare de referinţă, în peisajul reţelei sanitare a Doljului, pot depune mărturie. O vorbă caldă, o încurajare, un zâmbet firesc, o atitudine ireproşabilă faţă de cei internaţi au acompaniat tratamentul propriu-zis, fără greş. Manager din 2012, doctoriţa Adina Turcu şi-a dat măsura harului de medic cu vocaţie al cărui telefon sună fără oprire. Zi şi noapte. În astfel de împrejurări, uneori dramatice, tensionate, doctoriţa Adina Turcu a devenit un om al Cetăţii, acoperindu-se de consideraţia deplină a celor care s-au vindecat. Şi a noastră a tuturor. Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” din Craiova a devenit emblematic prin competenţa întregului său personal, care merită respectul nostru neţărmurit.