Număr-record de vizitatori la expoziţia „Aurul şi argintul antic al României”!

0
185

Peste 1.000 de piese din aur şi argint, din tezaurul a 32 de muzee din România, sunt expuse – din 19 noiembrie a.c. până pe 31 ianuarie 2016 – la Muzeul Olteniei. Între alte valoroase obiecte, craiovenii pot să admire brăţări regale dacice plurispiralice din aur de la Sarmisegetuza Regia şi Tezaurul de la Pietroasele-Buzău, binecunoscut sub numele de „Cloşca cu puii de aur”.

Iniţiativa expoziţională îi aparţine Muzeului Naţional de Istorie a României şi reprezintă unul dintre cele mai mari demersuri de acest fel organizate în România în ultimii 20 de ani. Muzeul Olteniei participă la expoziţie cu 89 de obiecte arheologice. Dintre acestea: tezaurul de la Vârtop, compus din 45 de monede şi numeroase alte obiecte de podoabă, dar şi piese din aur de la Romula (un medalion şi un inel), precum şi alte artefacte (coliere, pandantive, brăţări, inele), descoperite în siturile arheologice din Dolj (Moţăţei, Drănic, Daneţi, Maglavit, Fântânele), Mehedinţi şi Olt.

Potrivit managerului instituţiei, arheolog dr. Florin Ridiche, de la vernisaj şi până în prezent „Aurul şi argintul antic al României” a înregistrat un număr-record de vizitatori: 4.500! „Adică aproximativ 900 de persoane pe săptămână, în condiţiile în care cea mai vizitată dintre secţiile noastre, cea de Știinţele Naturii, are, în medie, 200 de vizitatori săptămânal”, explică Florin Ridiche. Tot spre comparaţie, managerul a mai precizat că, în anul 2014, aproximativ 27.000 de persoane au trecut pragul Muzeului Olteniei, cu cele trei secţii ale sale.

Expoziţie-eveniment deschisă la Secţia de Istorie-Arheologie, „Aurul şi argintul antic al României” mai poate fi vizitată de publicul craiovean şi astăzi, şi mâine, 30 decembrie, între orele 9.00 şi 17.00. Din 31 decembrie, inclusiv, până pe 3 ianuarie, inclusiv, Muzeul Olteniei va fi închis, urmând ca luni, 4 ianuarie 2016, expoziţia să poată fi văzută din nou de craioveni şi nu numai.