În loc să le arunce, pot să le înfrumuseţeze, să le redea utilitatea şi, mai mult, chiar să obţină nişte bani din vânzarea lor, într-o vreme în care produsele handmade sunt la mare căutare! Este vorba de diverse obiecte vechi, aparent fără nici o valoare, ca și de materiale avute la îndemână în gospodăriile din mediul rural, pe care 30 de tineri români şi bulgari le vor „reinventa” la atelierele practice de creativitate şi meşteşuguri tradiţionale din cadrul proiectului „EU creativ: Micii meşteri mari”. Derulat între 1 noiembrie 2014 şi 1 noiembrie 2015, prin programul european Erasmus+, acesta mai oferă şansa tinerilor – proveniţi din familii care se confruntă cu dificultăți materiale – să se implice într-o serie de activități culturale, educative, sportive și distractiv-recreativebazate pe educație non-formală, ca și pe deprinderea unor abilități şi dezvoltarea spiritului antreprenorial, care i-ar putea ajuta apoi să își găsească mai ușor un loc de muncă și să își îmbunătățească situația financiară.
Principalele motive ale propunerii de desfășurare a proiectului „EU creativ: Micii meşteri mari” au la bază două realități ale ultimilor ani. Una, îngrijorătoare, priveşte rata şomajului în rândul tinerilor, în special al celor din mediul rural. Cealaltă este nevoia de a redescoperi valorile autentice ale satului, până nu demult uitate şi considerate chiar demodate. Cel mai evident exemplu că, ușor-ușor, începem să punem din nou preț pe autohton și pe handmade este numărul în creştere al târgurilor de produse tradiţionale, în care oamenii caută să cumpere direct de la producător, se interesează de sursa de provenienţă, reţeta folosită. Atelierele de artă dedicate învăţării meșteşugurilor (olărit, cusut, împletit) atrag din ce în ce mai mulţi pasionaţi, muzeele de etnografie devin tot mai actuale prin demonstraţii, spectacole, expoziţii de unelte, obiecte de uz casnic, fotografii vechi. Ținând cont de aceste realități, Asociațiile „EU vreau” din România și „AVE” din Bulgaria au decis să deruleze împreună acest proiect bilateral, având ca scop încurajarea potențialului creator al tinerilor și a spiritului antreprenorial prin valorizarea tradițiilor.
Vor folosi materiale avute la îndemână în gospodăriile din mediul rural
Participanți sunt 30 de tineri din mediul rural – 15 din județul Dolj și 15 din zona localității Vidin –, cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani, proveniți din familii cu posibilități materiale precare, pentru care șansele de a îngroșa rândurile șomerilor, odată cu finalizarea studiilor școlare, sunt foarte crescute, totodată tineri cu dragoste și respect pentru valorile tradiționale. Între alte activități – workshop-uri de dezvoltare personală, jocuri sportiv-educative, crearea unui mini-magazin on-line, deschiderea unei expoziții cu creații handmade, cine cu specific tradițional, vizite la obiective cultural-turistice, drumeții etc. –, proiectul propune desfășurarea unor ateliere meșteșugărești. În cadrul acestora, tinerii vor învăţa să realizeze diverse obiecte cu valoare estetică și funcțională din materiale avute la îndemână în gospodăriile din mediul rural, obiecte pe care le-ar putea mai apoi valorifica, punând astfel bazele unei activități antreprenoriale. Așa sunt arta confecționării de bijuterii, cusăturilor tradiționale, picturii pe lemn și sticlă, împletitului cu ață sau cu nuiele, realizării de păpuși, de tablouri din pănușă și materiale textile, de diverse decorațiuni etc. Cu lucrările rezultate în urma desfășurării atelierelor, tinerii vor realiza o expoziție cu vânzare, însoțită de demonstrații practice.
Conștientizați asupra valorilor tradiționale şi încurajați să practice meșteșuguri
Prin participarea la aceste activități, tinerii nu numai că își vor îmbunătăți abilități, competențe și aptitudini ca încrederea în sine, spiritul creativ şi simțul artistic, ci vor dobândi altele noi, precum o atitudine de respect pentru diversitatea culturală, abilități lingvistice şi digitale, competențe de management, orientarea pentru carieră etc. Totodată, prin participarea la atelierele practice de creativitate și meșteșuguri tradiționale vor fi conștientizați asupra valorilor tradiționale şi vor fi încurajați să practice meșteșuguri, ceea ce – consideră inițiatorii proiectului – le va spori șansa de a-și găsi un loc de muncă în viitorul apropiat. Activităţile – toate susținând și promovând educația non-formală și voluntariatul – se vor desfăşura în Calafat şi Vidin (Bulgaria), zone în care populația încă mai practică meșteșugurile tradiționale, dar în care există în continuare şomaj în rândul tinerilor. La final, cei 30 de tineri vor primi Certificatul Youthpass.
Parteneri ai proiectului „EU creativ: Micii meşteri mari” sunt Muzeul Olteniei, A.P.L.O.M.B., Casa de Cultură și Muzeul de Artă și Etnografie din Calafat şi Casa de Cultură „Sfânta Teofana Basarab” din Vidin.