Douăzeci de copii de la două case de tip familial – „Gulliver” şi „Curcubeul” – din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj au primit ieri cadouri constând în dulciuri, jucării şi produse de îngrijire corporală din partea Asociaţiei pentru Dezvoltarea Civică „Evolutions” Craiova. Cele 16 fetiţe şi 4 băieţei, cu vârste cuprinse între 5 şi 15 ani, i-au primit cu mare entuziasm pe generoşii vizitatori, mai ales că nu se aşteptau ca Moş Crăciun să mai aibă în sacul său daruri şi pentru ei. „Ne-am dorit să aducem un strop de bucurie acestor copii, lipsiţi de căldura unui cămin, în adevăratul înţeles al cuvântului. Am considerat că este un gest creştinesc ce facem noi astăzi şi am avut o satisfacţie pe măsură văzând cu câtă nerăbdare şi bucurie am fost întâmpinaţi de toţi copiii, mai mici sau mai mari, aflaţi în plasament la aceste două case de tip familial. Să nu uităm că vorbim despre nişte copii care nu au cui spune «mamă» şi «tată» şi care nu s-au bucurat de privilegiul de a-l primi pe Moş Crăciun acasă, sub bradul familiei, înconjuraţi de toţi cei dragi. Am vrut să le arătăm că nu sunt singuri, că cineva se gândeşte la ei, iar căldura şi drăgălăşenia lor au fost cea mai mare răsplată pentru noi” a declarat Cosmin Mitrică, reprezentantul asociaţiei.