De Ziua Naţională a României, premii la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj

0
391

Azi, 29 noiembrie 2023, în cinstea celor 105 ani de istorie de la înfăptuirea României Mari, în amfiteatrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj a avut loc o ședință festivă. Cu această ocazie, 82 de polițiști, 30 de ofiţeri şi 52 de agenţi, care s-au remarcat prin activitatea profesională depusă, au fost înaintați în gradul profesional următor, înaintea îndeplinirii stagiului minim.

În aceeași ședință, au fost premiaţi atât poliţiştii în activitate,  cât și colegii în rezervă care au participat la competiţiile sportive organizate în cadrul „Cupei 1 Decembrie 2023”, respectiv fotbal, tenis, tenis de masă, tir şi şah. Totodată, au fost premiaţi şi componenţii echipei de fotbal I.P.A. 1 Dolj, formată din poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, pentru rezultatele deosebite obţinute pe plan naţional şi internaţional. Şi în acest an a fost oferită o distincţie specială,  agentului şef principal de poliţie Popescu Victoraş-Costel, pentru rezultatele excepţionale obţinute la competiţiile sportive interne şi internaţionale, campion mondial cu echipa naţională de padbol a României. Conducerea inspectoratului le-a adresat felicitări celor 82 de polițiști, pentru rezultatele deosebite obținute în activitatea profesională, dar şi colegilor care au participat la competiţiile sportive.