Universitatea Craiova a început ideal, cu un gol marcat rapid, restanţa cu Chindia, dar a terminat foarte prost, egalată, după eliminarea lui Screciu, a cărui neghiobie a dus la pierderea a două puncte. Gafa e cu bătaie lungă, aparţinând şi celor care i-au pus pe braţ banderola. Într-un vestiar plin de veterani, nu-l faci căpitan pe un puşti, care până să aibă această responsabilitate făcuse un sezon remarcabil! Craiova a scăpat printre degete două puncte, l-a pierdut pe Screciu şi probabil şi pe Găman şi Martic, accidentaţi, pentru duelul cu cealaltă echipă din oraş. După tâmpenia lui Screciu, a urmat lipsa de comunicare dintre Rădoi şi doctor, fiindcă în loc să iasă Martic, accidentat, au fost înlocuiţi cei doi atacanţi, iar pe teren a apărut Benga, cel care îşi poate împărţi cu Lazar vina golului egalizator. Într-un meci în care practic nu a avut probleme, Lazar şi le-a creat singur, la orice minge care-i survola zona, iar la gol a părut că se fereşte din calea mingii.
Păcat de cele două puncte irosite, fiindcă Ştiinţa făcuse un joc consistent la Ploieşti, controlat total, neoferind nicio şansă Chindiei, pe un teren destul de dificil, care a solicitat destul de mult jucătorii, după pauza competiţională. Tactic, echipa a fost OK, în ciuda absenţelor şi a limitelor evidente ale unor jucători. Din nefericire, Ştiinţa e stoarsă atât fizic, cât şi moral şi numeric înaintea meciului cu echipa lui Mititelu, şi va avea mare nevoie de fanii săi pentru a-şi impune încă o dată şi pe teren, nu numai în tribune, supremaţia în oraş.
Chindia – Universitatea Craiova 1-1
Au marcat: D. Popa 90 / Creţu 13.
Chindia Târgovişte: Căbuz – Căpuşă, Celea, Orozco, A. Ioniţă – Passaglia (Cherchez ’79), Akhmatov (Vorobjovas ’46) – Neguţ (Cooper ’88), Popadiuc, Dumitraşcu (Grubac ’67) – D. Popa. Antrenor: Anton Petrea.