Şi-a agresat soţia şi a fost reţinut de poliţişti

0
595

Ieri, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Pielești au reţinut,  pentru 24 de ore, un bărbat de 48 de ani, din Robănești, sat Lăcrița Mare, bănuit de comiterea infracțiunilor de violenţă în familie, ameninţare, încălcarea ordinului de protecţie şi ultraj contra bunelor moravuri.

Bărbatul în cauză era cercetat de poliţişti sub aspectul savârşirii infracţiunilor de violenţă în familie, ameninţare şi ultraj contra bunelor moravuri şi totodată împotriva acestuia era emis un ordin de protecţie provizoriu, fiind dispusă evacuarea acestuia din locuință și păstrarea unei distante de 50 de metri față de concubina sa, o femeie de 49  de ani, pe care, la data de 27 noiembrie a.c., ar fi ameninţat-o şi agresat-o fizic, în timp ce se aflau în locuinţa comună din satul Lăcrița Mare. “Ieri dimineaţă, poliţiştii secţiei au fost sesizaţi de femeia în cauză cu privire la faptul că, în noaptea de 27/28 noiembrie a.c., bărbatul a revenit la domiciliul din Robănești, sat Lăcrița Mare, unde ar fi ameninţat-o şi agresat-o fizic. Poliţiştii s-au deplasat imediat la faţa locului, bărbatul fiind găsit la domiciliu şi condus la sediul secţiei pentru cercetări. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violenţă în familie, ameninţare şi încălcarea ordinului de protecţie. În urma probatoriului administrat de poliţişti, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de violenţă în familie, ameninţare, încălcarea ordinului de protecţie şi ultraj contra bunelor moravuri, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J.Dolj. În cursul acestei zile, cel în cauză urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecatoria Craiova, cu propunere de arestare preventivă”, a precizat Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.