E deranjant că Ştiinţa pierde aproape mereu cu FCSB, o echipă antrenată de Gigi Becali. Asta nu înseamnă că Universitatea ar trebui sa fie antrenată de Mihai Rotaru. E şi mai deranjant că de multe ori Craiova eşuează in extremis, oferind senzaţia că se străduieşte să cedeze toate punctele. Craiova a pierdut ca întotdeauna şi a jucat ca întotdeauna, adică bine numai pe alocuri. A început OK, a continuat mult sub aşteptări, iar în repriza secundă şi-a revenit, pentru a lăsa garda jos tocmai când nu era cazul, înainte de ultimul gong. A rezultat a treia înfrângere consecutivă în campionat, a doua la rând cu 3 goluri încasate. Nu sunt totuşi motive de disperare. Problema nu este că Universitatea este sub CFR sau FCSB, ci că acum se află pe acelaşi palier cu Rapid, Argeş Botoşani, Voluntari, etc. Totuşi, e numai un moment al sezonului. Dacă îşi va asigura intrarea în play-off, va obţine pe locul 3 şi va câştiga din nou Cupa României, Ştiinţa va fi în grafic, cu bonusul reprezentat de trofeu. Sigur, toată lumea vrea mai mult, publicul este la cel mai înalt nivel şi a arătat-o şi de această dată, dar titlul este o himeră şi a fost mereu. Obiectivul trebuie să fie unul realist, intrarea în play-off şi apoi ultimul loc pe podium, iar Reghecampf trebuie să înceteze să repete că nu este nimic pierdut în lupta pentru campionat. Craiova nu a fost niciodată în lupta pentru campionat, nici măcar când a fost aproape să-l câştige. Atunci, a profitat de un sezon special, unic, pandemic, pentru a pretinde supremaţia. I s-a revelat adevăratul nivel când a clacat cu Laci şi Tbilisi. E indicat să vrei mai mult, dar dacă ţi se lungeşte gâtul uitându-te după CFR, rişti să ţi-l rupi în duelurile cu “restul lumii”. E bine şi să-ţi cunoşti lungul nasului, dar asta nu înseamnă că trebuie să îngenunchezi aproape de fiecare dată în faţa FCSB. Nu e deloc bizar că Gigi Becali l-a concediat pe Edi Iordănescu tocmai înaintea meciurilor cu Botoşani şi Craiova, “clientele” sale tradiţionale.
Reghecampf a început meciul cu FCSB de parcă ar fi jucat “7 plus” la pariuri, cu 4 atacanţi, fără un mijlocaş defensiv de profesie şi cu fundaşii de bandă extrem de ofensivi. Dacă rezumăm, Marius Constantin era unicul jucător cu profil eminamente defensiv. Nici FCSB nu s-a lăsat mai prejos, a forţat în avanposturi, dar a fost mai concretă între careuri, a controlat jocul după ce a fost condusă şi a cam meritat remontada. Pornită cu avantaj, ca la Piteşti, Craiova l-a risipit uşor, în două faze fixe tratate lejer, în care a aşteptat ca marcajul să fie efectuat de cei 10.000 de suporteri. Pigliacelli îşi poate asuma şi el procent semnificativ la ambele reuşite ale oaspeţilor, aşa cum obişnuieşte la meciurile cu FCSB. După pauză, oltenii s-au trezit, au egalat şi au dat impresia că pot da lovitura, dar n-au avut tupeul şi inspiraţia necesare. S-a încheiat prost, dar nu pentru că vor fi 17 puncte diferenţă de lider, ci pentru că puţinul public rămas în urma restricţiilor de pandemie a mai trecut printr-o dezamăgire, va avea şi mai mari rezerve faţă de “proiect”. A fost practic meciul finalului de an, restul vor conta mai mult ca statistică, nici măcar o serie de victorii nu vor repara imaginea încă unui eşec, al nuştiucâtelea, contra echipei lui Becali.
Universitatea Craiova – FCSB 2-3
Au marcat: Ivan ’13 – penalty, Cîmpanu ‘56 / Dumiter ’17, Şut ’39 şi Cordea ‘90+1.
Universitatea Craiova: Pigliacelli – Vătăjelu, M. Constantin, Screciu, Bancu (Căpăţînă ‘84) – Ivanov (Vînă ’46), Nistor, Baiaram (Cîmpanu ’46) – Ivan, Koljic, Markovic (Houri ’46). Antrenor: Laurenţiu Reghecampf
FCSB: Vlad – V. Creţu, Vinicius, I. Cristea, Radunovic – Olaru (Stoica ’64), Şut (Ov. Popescu ‘82), Fl. Tănase – V. Gheorghe (Cordea ’46), Dumiter (Budescu ’64), Oct. Popescu (Oaidă ’70). Antrenor: Anton Petrea
Arbitru: Horaţiu Feşnic
