Preşedintele PSD Liviu Dragnea a cerut ieri Executivului explicaţii cu privire la modul în care a fost pregătită şi desfăşurată campania de achiziţie a sculpturii lui Constantin Brâncuşi, Cuminţenia Pământului. Dragnea a adresat guvernului zece întrebări legate de această problemă, la care aşteaptă ” răspunsuri complete, nu atacuri politice specifice unei campanii negative” şi consideră că răspunsurile fac parte din “datoria” guvernului de a informa publicul.
Un demers similar a făcut şi fostul ministru al Culturii, Ionuţ Vulpescu (PSD). “Care a fost mandatul Comisiei de negociere, condusă de ministrul Culturii? Cine sunt experţii care au stabilit valoarea sculpturii la 11 milioane de euro, după ce expertizele anterioare au indicat o valoare de cel mult cinci milioane de euro? Pe ce s-a bazat această expertiză? Cine a făcut parte din comisia de negociere care a acceptat acest preţ de 11 milioane de euro? Cine l-a autorizat pe ministrul Culturii să accepte preţul de 11 milioane de euro? Aprobarea a fost dată într-o şedinţă de guvern? De ce s-a retras din procesul de negocieri operatorul economic, respectiv casa de licitaţii, permiţând negocierea direct între proprietari şi ministru, lucru interzis de lege? “, sunt o parte din întrebările preşedintelui PSD.
De asemenea, preşedintele PSD a întrebat: “Care este temeiul legal pentru prelungirea termenului de plată până la data de 20 decembrie 2016? Care sunt prevederile ce modifică art. 4 alin. (4) din OUG nr. 10/2016, potrivit căruia în situaţia în care, din orice motiv, până la data de 31 octombrie 2016, statul român nu dobândeşte dreptul de proprietate liber de orice sarcini asupra sculpturii «Cuminţenia Pământului», sumele colectate prin subscripţie publică se restituie donatorilor? Care este conţinutul procesului-verbal încheiat cu proprietarii sculpturii, proces-verbal a cărui existenţă a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului?”.
“În cazul în care există un mecanism legal prin care banii strânşi acum prin subscripţie publică se vor înapoia donatorilor, care vor fi costurile şi cum vor fi finanţate? În cazul în care nu vor fi înapoiaţi, care este statutul lor legal, cum vor fi administraţi, de către cine, cu ce costuri? Cine l-a autorizat pe ministrul Vlad Alexandrescu să declare că, în cazul în care nu se vor strânge cele şase milioane de euro prin subscripţie publică, statul va renunţa la dreptul de preempţiune? În baza cărei prevederi legale aţi făcut şi dumneavoastră o declaraţie asemănătoare?”, mai vrea să ştie preşedintele PSD.
“De ce evitaţi să le răspundeţi românilor care, cu bună credinţă, au răspuns apelului dumneavoastră şi au donat bani, iar acum se fac glume pe seama lor şi sunt numiţi «Păgubiţii Brâncuşi»? Credeţi că, după acest fiasco, va mai avea cineva încredere să participe la o asemenea subscripţie publică?”, încheie preşedintele PSD Liviu Dragnea.
Premierul Dacian Cioloş l-a ironizat duminică pe liderul PSD, Liviu Dragnea, pe tema declaraţiilor sale privind Cuminţenia Pământului şi ”postacii” de la Guvern făcând trimitere la contractele cu statul încheiate de firmele controlate de Sebastian Ghiţă. ”În timp ce domnul Liviu Dragnea nu mai poate de soarta Cuminţeniei Pământului- nicio grijă, domnule Dragnea, procesul de achiziţie decurge firesc, conform legii, pentru că acest guvern nu ştie să facă lucrurile altfel şi nici nu vrea să înveţe de la PSD – la Guvern, «postacii» (citat Liviu Dragnea) lucrează. Pe scurt, zeci de specialişti IT, bursieri şi voluntari, muncesc de zor pentru a face mai accesibil hăţişul birocratic din administraţia noastră, pentru a elibera statul din captivitatea unor firme care au încheiat contracte strâmbe pe vremea guvernului PSD”, a scris şeful Executivului pe Facebook.