Concurs de desen digital pentru copii şi tineri

0
424

demetrescuCasa de Cultură „Traian Demetrescu” lansează Concursul de desen digital „Sărbători de iarnă cu braţele deschise” – ediţia a IX-a. Acesta se va desfăşura pe patru categorii de vârstă (până în 7 ani, 8-11 ani, 12-15 ani şi 16-18 ani), iar lucrările trebuie trimise până la data de 6 decembrie, ora 16.00, cu menţiunea „Pentru concursul de desen digital”. „Lucrările trebuie să fie realizate digital (pe calculator), pe suprafaţa unei pagini A4, şi pot fi trimise sub formă tipărită (printată) pe adresa instituţiei – strada „Traian Demetrescu” nr. 31, Craiova. Desenul trebuie să poarte pe verso numele şi prenumele autorului, vârsta, adresa şi un număr de telefon la care poate fi contactat. De asemenea, lucrările pot fi trimise şi în format jpg, pe adresa de e-mail tradem@tradem.ro, împreună cu numele şi prenumele autorului, vârsta, adresa şi un număr de telefon unde poate fi contactat”, precizează organizatorii. În cadrul festivităţii din 9 decembrie, ora 14.00, vor fi înmânate câte trei premii pentru fiecare categorie de vârstă: Premiul I – 200 lei, Premiul al II-lea – 150 lei, Premiul al III-lea – 100 lei. Juriul este format din artistul plastic Magda Buce Răduţ, Cornel Mihai Ungureanu şi Monica Vlad – referenţi la Casa de  Cultură „Traian Demetrescu”.