Zi istorică pentru Republica Moldova: S-a semnat Acordul de asociere cu UE

0
397

Summitul dintre Uniunea Europeană şi şase foste republici sovietice s-a deschis, ieri, la Vilnius (Lituania), umbrit de refuzul Ucrainei de a semna un acord cu europenii, ceea ce fragilizează în ansamblu strategia lor în Est. Pentru Republica Moldova însă, ziua de ieri a avut o însemnătate deosebită, deoarece a fost semnat Acordul de asociere cu UE, ce prevede, între altele, crearea unei Zone de Liber Schimb Aprofundată şi Cuprinzătoare (DCFTA). Negocierile privitoare la acest acord, succesor al Acordului de Parteneriat şi Cooperare (APC), au fost lansate la Chişinău, la 12 ianuarie 2010. În februarie 2012, au fost lansate negocierile privind DCFTA, un element central al Acordului de Asociere, urmate de mai multe runde de negocieri, care s-au desfăşurat, alternativ, la Bruxelles şi Chişinău. Acestea s-au încheiat în iunie 2013. Ieri, la summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, Republica Moldova a fost reprezentată de prim-ministrul Iurie Leancă. Câteva dintre elementele principale ale Acordului de Asociere, inclusiv DCFTA, urmează să intre în vigoare imediat după semnare. Partea tehnică a procedurii de parafare a celor peste 900 de pagini ale acordului a durat câteva ore, negociatorii de la Bruxelles şi Chişinău punându-şi semnătura pe fiecare pagină. Un astfel de acord, numit Acord European de Asociere la UE, a fost semnat şi de România, în 1995. În prezent, acesta nu mai este în vigoare, ţara noastră devenind membru UE în 2007. Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, ieri, că România susţine nevoia ca, după parafarea completă a Acordului de asociere şi a celui de liber schimb cu UE, Republica Moldova să şi semneze aceste documente înainte de alegerile europene, adică până la schimbarea Comisiei şi Parlamentului European. „Unul din punctele pe care le vom susţine în summit este legat de nevoia ca Republica Moldova, după parafarea completă de la Vilnius, până la schimbarea Comisiei şi a Parlamentului European, deci cu aceste două instituţii, înainte de alegerile europene, să şi semneze cele două Acorduri şi, în baza raportului pozitiv al CE, atât Consiliul cât şi Parlamentul să modifice regulamentul cu privire la vize, în aşa fel încât Republica Moldova să poată materializa rapid faptul că a îndeplinit condiţiile pentru ca cetăţenii săi să circule liber în UE”, a spus Băsescu într-o declaraţie susţinută pe Aeroportul „Henri Coandă”, înaintea plecării la summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius.

Exact acelaşi document ar trebui semnat, astăzi, şi de către Ucraina, numai că, după mai multe luni de tratative între Bruxelles şi Kiev pentru eliberarea fostului premier încarcerat Iulia Timoşenko, surpriza a venit din partea ucrainenilor, care au decis săptămâna trecută, sub presiunea Rusiei, să le închidă uşa în nas europenilor. Deşi UE a afirmat că acordul este încă „pe masă”, şansele ca acesta să fie semnat astăzi la Vilnius par infime. Miercuri, premierul ucrainean Mikola Azarov a afirmat că procesul de negociere continuă, dar că preşedintele Viktor Ianukovici a avertizat cu o zi înainte că ţara sa aşteaptă condiţii mai bune pentru a-l semna. Ianukovici va fi prezent la Vilnius, pentru a se explica în faţa omologilor săi europeni, care se deplasează aproape cu toţii în capitala lituaniană. Cei 28 de şefi de stat şi de guvern vor să afle mai multe despre intenţiile reale ale preşedintelui ucrainean, subliniază o sursă europeană.