La Chivu acasă, pentru revanşă

0
432

CS Universitatea joacă în Valea Domanului ultimul meci din 2013, contra echipei care a învins-o clar pe „Ion Oblemenco”

 

Liga a II-a se încheie sâmbătă, cu două săptămâni mai devreme decât era programat, din cauza condiţiilor meteo. CS Universitatea termină anul în Valea Domanului, contra echipei care a surclasat-o în tur, Metalul Reşiţa. În cazul unui succes, alb-albaştrii pot prinde sărbătorile pe prima poziţie, dar meciul este unul important şi prin prisma punctelor din play-off, acolo unde probabil vor ajunge ambele echipe. În meciurile cu Bistriţa şi FCU, Ovidiu Stângă a acumulat doar un punct, faţă de două câte strânsese Lincar în aceleaşi jocuri, aşa că dorinţa de a câştiga în fieful Guardiei Rosso-nera este mare pentru antrenorul oltean. „Este o deplasare în care trebuie să câştigăm, ca să terminăm anul pe o poziţie onorantă. Pleşan nu va face deplasarea, în schimb pot să reintre Ferfelea şi Sin. Uşor-uşor jucătorii accidentaţi ori cu probleme medicale revin. Sper să se ridice la nivelul jocului, având în vedere că vin după o perioadă de recuperare grea, iar terenul nu va fi foarte bun“. Stângă nu a fost deranjat că echipa lui Mititelu s-a pregătit în acelaşi complex cu elevii săi: „Noi am fost canalizaţi pe ceea ce aveam de făcut, nu au fost probleme legate de prezenţa celeilalte echipe în terenul alăturat“. În acest sens, directorul executiv Felix Grigore a anunţat că în retur echipa va juca pe „Ion Oblemenco”, iar dacă demolarea acestuia va începe, soluţia ar fi mutarea pe „Extensiv”. Stângă a comentat şi scurtarea sezonului: „Eu făcusem iniţial programul de pregătire începând din 13 decembrie, acum am să-l refac, pentru că, mi se pare o pauză foarte mare şi vrem să avem control asupra evoluţiei fizice a jucătorilor“, a spus Ovidiu Stângă. Căpitanul Universităţii din ultimele jocuri, Gabriel Velcovici, consideră că va fi un meci dificil la Reşiţa. „Va fi o deplasare grea la Reşiţa, având în vedere şi rezultatul din tur. Vrem să facem un joc cât mai bun pentru a rămâne pe primul loc. Ştim foarte bine că în play-off nu stăm chiar aşa de bine, aşa că avem o motivaţie în plus. Va trebui să avem mare grijă, pentru că echipa din Reşiţa este una imprevizibilă, când te aştepţi mai puţin atunci poate crea surprize“. Pe stadionul „Mircea Chivu” din Reşiţa, echipa Craiovei ar putea arăta astfel: Brac – Ljubinkovic, Pătraşcu, Izvoranu, Velcovici – Ad. Ionescu, Sin, Ferfelea – Ganea, Curelea, Gorovei. Altfel, CSU joacă în oraşul natal al lui Cristi Chivu, căruia i s-ar face o ofertă în iarna aceasta. Până atunci, craiovenii vor un alt fundaş stânga de la Reşiţa, pe căpitanul echipei, Bogdan Vătăjelu (foto).

Mititelu schimbă Marceii la FCU?

Mititelu şi ai săi au dat zăpada ieri de pe „Ion Oblemenco”, acolo unde vor juca meciul de sâmbătă, cu Minerul Motru, la care intrarea costă 5 lei. La clubul lui Mititelu sunt toate premisele să se schimbe preşedintele, Marcel Iancu urmând a fi înlocuit cu Marcel Popescu. Popescu a dat un interviu în fanatik prin care îi desfiinţează pe rivalii de la CS şi vorbeşte despre viitoarea colaborare cu Mititelu, care va începe din iarnă. Marcel Iancu îl atacă şi direct şi voalat pe facebook pe tizul său, pe care-l numeşte „destabilizator” şi „cerşetor” şi îşi anunţă despărţirea de clubul din Bănie.

 

Liga a II-a, seria a 2-a

Etapa a 14-a, sâmbătă, ora 11

Metalul Reşiţa – CS Universitatea

FC Universitatea – Minerul Motru – ora 17

UTA Arad – CSM Rm. Vâlcea

CS Mioveni – FC Bihor

Gloria Bistriţa – FC Olt

ASA Tg. Mureş – Olimpia Satu Mare

 

Clasament

1. CS Universitatea     13        7          4          2          14-8     25

2. CSM Rm. Vâlcea    13        7          3          3          19-13   24

3. Gloria Bistriţa          13        7          2          4          15-11   23

4. Metalul Reşiţa         13        6          2          5          17-14   20

5. ASA Tg. Mureş       13        4          7          2          10-7     19

6. FC U Craiova          13        4          7          2          10-7     19

7. Olimpia Satu Mare  13        4          6          3          12-12   18

8. FC Olt Slatina         13        4          5          4          11-10   17

9. CS Mioveni             13        3          5          5          13-16   14

10. FC Bihor Oradea  13        3          4          6          11-15   13

11. FC UTA Arad       13        2          4          7          8-17     10

12. Minerul Motru       13        2          1          10        9-19     7

 

Clasament play-off

1. ASA Tg. Mureş       6          3          3          0          7-3       12

2. FC U Craiova          6          2          3          1          2-1       9

3. Gloria Bistriţa          6          2          2          2          6-6       8

4. CS Universitatea     7          1          4          2          6-7       7

5. Metalul Reşiţa         6          2          1          3          5-6       7

6. CSM Rm. Vâlcea    5          1          1          3          8-11     4