Manifestări dedicate Zilei Naţionale a României, în Piaţa A. I. Cuza

1
466

Prefectura judeţului Dolj organizează pe 1 decembrie o serie de manifestări publice dedicate celebrării Zilei Naţionale a României. Astfel, începând cu ora 9:30 se va realiza dispozitivul de desfăşurare a ceremoniei, după care oficialităţile participante vor fi întâmpinate cu prezentarea onorului şi salutarea Drapelului de luptă. Va fi intonat imnul naţional al României şi va avea loc un serviciu religios pentru cinstirea eroilor patriei. Vor susţine alocuţiuni Mitropolitul Olteniei, reprezentant al Parlamentului României, Prefectul judeţului Dolj, Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj şi Primarul municipiului Craiova, discursurile fiind urmate de depuneri de coroane de flori la statuia Domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Începând cu ora 10:40 va avea loc parada militară locală, care va cuprinde defilarea detaşamentelor participante, defilarea tehnicii participante şi onorul muzicii militare.

1 COMENTARIU

  1. Da,frumos,mi-a venit sa plang.Totdeauna trebuie sa fie defilare de 1 Decembrie.Copiii sa stie ca cineva a luptat pt ce avem azi de-a gata.
    Sa aplaude lumea!Este defilare!
    Am auzit si un cantec “Doamne ,ocroteste-i pe romani”
    Da,DAR DUMNEZEU NU-TI BAGA SI-N TRAISTA”

Comments are closed.