Preşedintele Franţei îl ameninţă pe şeful ArcelorMittal cu naţionalizarea

0
310
Francois Hollande

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, i-a cerut miliardarului indian Lakshmi Mittal, şef şi principal acţionar al grupului ArcelorMittal, să garanteze viitorul pe termen lung al angajaţilor de la un combinat din nordul ţării, în caz contrar fiind posibilă naţionalizarea acestor operaţiuni. Hollande i-a spus lui Mittal, care a sosit marţi seara de urgenţă la Paris, pentru o întâlnire de o oră cu şeful statului francez, că cele 629 de locuri de muncă programate să fie desfiinţate la combinatul de la Florange trebuie salvate, scrie „Financial Times”. Discuţia vine după o dispută deschisă fără precedent între cele două părţi, cauzată de un atac virulent al ministrului Industriei din Franţa, Arnaud Montebourg. Acesta a acuzat ArcelorMittal de minciună şi şantaj, indicând că producătorul de oţel nu mai este binevenit în Franţa. Într-un comunicat după discuţia cu Mittal, preşedinţia franceză a transmis că „preşedintele şi-a reafirmat determinarea pentru garantarea locurilor de muncă la combinat şi a prezentat mai multe posibile opţiuni”. Înainte de întâlnirea cu miliardarul indian,  Hollande a declarat reporterilor că va pune pe masă varianta naţionalizării temporare a operaţiunilor de la Florange, dacă grupul refuză cererea statului de a menţine activitatea. „Naţionalizarea este parte a subiectului discutat”, a spus el. Ambele părţi au afirmat că discuţiile vor continua înaintea unui termen limită stabilit anterior de Mittal pentru clarificarea viitorului celor două furnale de la Florange. Mittal a evitat reporterii la plecarea de la întâlnirea cu Hollande. „Depinde de ArcelorMittal să decidă ce va face. Mingea este în terenul lor”, a declarat un oficial francez. ArcelorMittal a dat guvernului de la Paris termen până la 1 decembrie să găsească un cumpărător pentru două furnale de la Florange, însă politicienii francezi insistă că acestea sunt viabile doar ca parte integrantă a combinatului, care include şi alte capacităţi de producţie. Guvernul vrea ca ArcelorMittal, cu 20.000 de angajaţi în Franţa, să promită că va menţine cele două furnale sau să cedeze complet operaţiunile de la Florange. Statul ar urma să preia combinatul până la găsirea unui cumpărător privat. Confruntarea a reaprins temerile privind ostilitatea guvernării Hollande faţă de mediul de afaceri, chiar dacă şi predecesorul acestuia, Nicolas Sarkozy, a avut mai multe confruntări cu Mittal referitoare la închiderea unor operaţiuni din Franţa, mai ales cele de la Florange. Lipsa de flexibilitate a guvernului francez în privinţa planurilor ArcelorMittal a fost alimentată de avansul şomajului. Hollande s-a angajat în timpul campaniei electorale să susţină piaţa muncii.