Comisia Europeană (CE) a informat ieri autorităţile române privind decizia de a debloca plăţile pentru Programul Operaţional Sectorial (POS) Mediu, întrerupte din luna iulie, a declarat Shirin Wheeler, purtătoarea de cuvânt a comisarului european pentru Politică Regională, Johannes Hahn, citată de Agerpres. „Decizia de astăzi înseamnă că cererile de rambursare pentru proiectele asociate cu acest program vor fi acum procesate. Salutăm ameliorările la sistemele de management şi control, care au avut loc în mod clar şi care au dus la decizia de a debloca programul”, a precizat purtătoarea de cuvânt. „De asemenea, autorităţile din România au acceptat cererea noastră pentru corecţii financiare de 10%. Asta înseamnă că acum considerăm că sistemul este capabil să depisteze şi să prevină în special conflictele de interese, care a reprezentat una dintre problemele cheie aici (…)”, a adăugat Shirin Wheeler. Corecţiile financiare de 10% au fost propuse în august 2012, pentru contractele de dinainte de octombrie 2011, pentru a acoperi sumele care nu ar fi trebuit să fie plătite din cauza unor nereguli. „Aceşti bani pot fi, bineînţeles, folosiţi în acelaşi program, dar pentru proiecte noi, sănătoase”, precizează sursa citată.