Începând cu data de 1 noiembrie 2021, va derula activitatea de distribuire și primire a cererilor de acordare a ajutoarelor pentru încălzirea locuinței

0
568

Primăria Municipiului Craiova, prin Direcția Generală de Asistență Socială Craiova, anunță că, începând cu data de 1 noiembrie 2021, va derula activitatea de distribuire și primire a cererilor de acordare a ajutoarelor pentru încălzirea locuinței cu energie termică, gaze naturale, energie electrică, combustibili solizi și/sau petrolieri pentru sezonul rece noiembrie 2021 – martie 2022 și a suplimentului pentru energie potrivit Legii nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie și a Hotărârii Guvernului nr. 1073/2021 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul de energie vulnerabil.

Distribuirea cererilor și declarațiilor pe propria răspundere de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie se va face astfel:

  • Pentru încălzirea locuinței cu gaze naturale, combustibili solizi și/sau petrolieri și energie electrică, distribuirea cererilor se va face de la sediul Serviciului Evidență și Plată Beneficii de Asistență Socială, din str. Mitropolit Firmilian nr. 14 sau se pot descărca de pe site-ul spascraiova.ro;
  • Pentru încălzirea locuinței cu energie termică, distribuirea si înregistrarea cererilor se va face prin Asociațiile de Proprietari/Locatari sau se pot descărca de pe site-ul spascraiova.ro;

Înregistrarea cererilor și declarațiilor pe propria răspundere de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinței cu gaze naturale, combustibili solizi și/sau petrolieri și energie electrică și a suplimentului pentru energie se va face la sediul Direcției Generale de Asistență Socială Craiova, Serviciul Evidență și Plată Beneficii de Asistență Socială, din str. Mitropolit Firmilian nr. 14, începând cu data de 1 noiembrie 2021 și până la 20 noiembrie 2021 pentru luna noiembrie a.c. și până pe data de 20 a fiecărei luni pentru perioada rămasă a sezonului rece, de luni până joi între orele 8,00 – 12,00 și vineri între orele 8,00 – 10,00, cu respectarea măsurilor legale în vigoare pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Înregistrarea cererilor și declarațiilor pe propria răspundere de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinței cu energie termică și a suplimentului pentru energie depuse de către solicitanți la Asociațiile de Proprietari/Locatari, se va face la sediul Direcției Generale de Asistență Socială Craiova, Serviciul Evidență și Plată Beneficii de Asistență Socială, din str. Mitropolit Firmilian nr. 14, începând cu data de 1 noiembrie 2021 și până la 20 noiembrie 2021 pentru luna noiembrie a.c. și până pe data de 20 a fiecărei luni pentru perioada rămasă a sezonului rece, de luni până joi între orele 12,00 – 16,00 și vineri între orele 10,00 – 13,00, cu respectarea măsurilor legale în vigoare pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Cine beneficiază de ajutor?

  • toate persoanele singure sau familiile cu venituri reduse, care îndeplinesc condițiile de acordare conform Legii nr. 226/2021 privind măsurile de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie.
LIMITE VENITURI PENTRU CARE SE ACORDĂ AJUTORUL PENTRU ÎNCĂLZIREA LOCUINȚEI, ÎN FUNCȚIE DE SISTEMUL DE ÎNCĂLZIRE UTILIZAT
 ENERGIE TERMICĂ
Venit net pe membru de familie – Lei- Compensare lunară % Familii Compensare lunară % Persoane singure
0 – 200 100% 100%
200,1 – 320 90% 90%
320,1 – 440 80% 80%
440,1 – 560 70% 70%
560,1 – 680 60% 60%
680,1 – 920 50% 50%
920,1 – 1040 40% 40%
1040,1 – 1160 30% 30%
1160,1 – 1280 20% 20%
1280,1 – 1386 10% 10%
1386,1 – 2053 10%

 

GAZE NATURALE
Venit net pe membru de familie – Lei- Suma netă acordată lunar

Familii – Lei-

Suma netă acordată lunar

Persoane singure – Lei-

% din valoarea de referință*
0 – 200 250 250 100%
200,1 – 320 225 225 90%
320,1 – 440 200 200 80%
440,1 – 560 175 175 70%
560,1 – 680 150 150 60%
680,1 – 920 125 125 50%
920,1 – 1040 100 100 40%
1040,1 – 1160 75 75 30%
1160,1 – 1280 50 50 20%
1280,1 – 1386 25 25 10%
1386,1 – 2053 25 10%

 

 

ENERGIE ELECTRICĂ
Venit net pe membru de familie – Lei- Suma netă acordată lunar

Familii -lei-

Suma netă acordată lunar

Persoane singure -lei-

% din valoarea  de referință*
0 – 200 500 500 100%
200,1 – 320 450 450 90%
320,1 – 440 400 400 80%
440,1 – 560 350 350 70%
560,1 – 680 300 300 60%
680,1 – 920 250 250 50%
 920,1 – 1040 200 200 40%
1040,1 – 1160 150 150 30%
1160,1 – 1280 100 100 20%
1280,1 – 1386 50 50 10%
1386,1 – 2053 50 10%

 

COMBUSTIBILI SOLIZI SI/SAU PETROLIERI
Venit net pe membru de familie – Lei- Suma netă acordată lunar

Familii – Lei-

Suma netă acordată lunar

Persoane singure – Lei-

% din valoarea de referință*
0 – 200 320 320 100%
200,1 – 320 288 288 90%
320,1 – 440 256 256 80%
440,1 – 560 224 224 70%
560,1 – 680 192 192 60%
680,1 – 920 160 160 50%
 920,1 – 1040 128 128 40%
1040,1 – 1160 96 96 30%
1160,1 – 1280 64 64 20%
1280,1 – 1386 32 32 10%
1386,1 – 2053 32 10%

 

Valoarea de referință, în funcție de sistemul de încălzire utilizat, nu poate fi mai mică de:

– 250 lei/lună, pentru gaze naturale;

– 500 lei/lună, pentru energie electrică;

– 320 lei/lună, pentru combustibili solizi și/sau petrolieri

NOTĂ: La stabilirea venitului net lunar al familiei sau, după caz, al persoanei singure se iau în considerare toate veniturile pe care membrii acesteia le-au realizat în luna anterioară depunerii cererii, inclusiv cele care provin din drepturi de asigurări sociale de statasigurări de șomajindemnizațiialocații și ajutoare cu caracter permanent, indiferent de bugetul din care se suportă, obligații legale de întreținere și alte creanțe legale, cu excepția;

  • alocației pentru susținerea familiei, prevăzută de Legea nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • alocației de stat pentru copii, prevăzută de Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • bugetului personal complementar lunar și a prestațiilor socialeprevăzute la art. 58 alin. (4) lit. b) și, respectiv, alin. (5) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • burselor școlare, a drepturilor acordate în baza art. 51 alin. (2) și art. 85 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
  • stimulentului educaționaloferit, potrivit prevederilor Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, cu modificările ulterioare, sub formă de tichet social pentru stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor proveniți din familii defavorizate;
  • sprijinului financiarprevăzut de Hotărârea Guvernului nr. 1.488/2004 privind aprobarea criteriilor și a cuantumului sprijinului financiar ce se acordă elevilor în cadrul Programului național de protecție socială ”Bani de liceu”, cu modificările și completările ulterioare;
  • veniturilor obținute din activitățile cu caracter ocazional desfășurate de zilieriîn condițiile Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • sumelor ocazionale acordate de la bugetul de stat sau bugetele localecu caracter de despăgubiri sau sprijin financiar pentru situații excepționale.
SUPLIMENTUL PENTRU ENERGIE

Suplimentul pentru energie se acordă lunar tuturor beneficiarilor ajutorului pentru încălzirea locuinței, precum și familiilor sau persoanelor singure care nu au stabilit dreptul la ajutorul pentru încălzire, dar care se încadrează în limitele de venituri prevăzute în lege.

Acest supliment pentru energie, acordat beneficiarilor în funcție de sursele de furnizare a energiei utilizate, este în cuantum de:

– 30 lei/lună pentru consumul de energie electrică;

– 10 lei/lună pentru consumul de gaze naturale;

– 10 lei/lună pentru consumul de energie termică;

– 20 lei/lună pentru consumul de combustibili solizi și/sau petrolieri.

Suplimentul pentru energie se acordă cumulat în funcție de sursele de furnizare a energiei utilizate în locuință. În situația în care singura sursă de energie utilizată este energia electrică, cuantumul suplimentului este de 70 lei lunar, pe tot parcursul anului.

Suplimentul pentru energie se acordă pe bază de cerere și declarație pe propria răspundere și se poate solicita fie împreună cu ajutorul pentru încălzire, fie separat, pe parcursul anului.

Cuantumul suplimentului pentru energie se stabilește cumulat pentru toate sursele de energie utilizate, potrivit următorului exemplu din H.G. nr. 1073/2021, art.28, alin.5:

O familie cu 5 membri și venituri de 199 lei/persoană care utilizează pentru încălzire energie termică în sistem centralizat, pentru iluminat și aparate electrocasnice utilizează energie electrică și pentru prepararea hranei utilizează gazele naturale.

Această familie va beneficia de:

  1. a) ajutor pentru încălzire cu energie termică
  2. b) supliment pentru energie termică
  3. c) supliment pentru gaze naturale
  4. d) supliment pentru energie electrică.

 

Lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței:

Bunuri imobile:

  • Clădiri sau alte spații locative în afara locuinței de domiciliu și a anexelor gospodărești;
  • Terenuri de împrejmuire a locuinței și curtea aferentă și alte terenuri intravilane care depășesc 1.000 mp în zona urbană și 2.000 mp în zona rurală. Fac excepție terenurile din zonele colinare sau de munte care nu au potențial de valorificare prin vânzare/construcție/producție agricolă;

Bunuri mobile (aflate în stare de funcționare):

  • Autoturism/Autoturisme și /sau motocicletă/motociclete cu o vechime mai mică de 10 ani, cu excepția celor adaptate pentru persoanele cu handicap ori destinate transportului acestora sau persoanelor dependente, precum și pentru uzul persoanelor aflate în zone greu accesibile;
  • Mai mult de un autoturism /motocicletă cu o vechime mai mare de 10 ani;
  • Autovehicule: autoutilitare, autocamioane de orice fel cu sau fără remorci, rulote, autobuze, microbuze;
  • Șalupe, bărci cu motor, scutere de apă, iahturi, cu excepția bărcilor necesare pentru uzul persoanelor care locuiesc în Rezervația Biosferei ,,Delta Dunării”;
  • Utilaje agricole: tractor, combină autopropulsată;
  • Utilaje de prelucrare agricolă: presă de ulei, moară de cereale;
  • Utilaje de prelucrat lemnul: gater sau alte utilaje de prelucrat lemnul acționate hidraulic, mecanic sau electric;

Depozite bancare:

  • Depozite bancare cu valoare de peste 3.000 lei, cu excepția dobânzii;

Terenuri/animale și/ sau păsări

Suprafețe de teren, animale și păsări a căror valoare netă de producție anuală depășește suma de 1.000 euro pentru persoana singură, respectiv suma de 2.500 euro pentru familie

NOTĂ: Deținerea unuia dintre bunurile menționate conduce la excluderea acordării ajutorului de încălzire.

 

Actele necesare stabilirii și acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie

  1. copie a B.I./C.I./C.I.P., pentru membrii familiei care au împlinit vârsta de 14 ani sau permise de ședere temporară/permanentă (domiciliul sau reședința trebuie să corespundă cu adresa la care se solicită ajutorul);
  2. copii ale certificatelor de naștere pentru toți membrii familiei;
  3. copie certificat de căsătorie, după caz;
  4. copie certificat de deces, după caz;
  5. copie act de proprietate, contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere sau cu rezerva dreptului de abitație / uzufruct, contract de donație / închiriere / subînchiriere / comodat / concesiune, după caz;
  6. împuternicire, după caz, din partea proprietarului locuinței / titularului contractului de închiriere / reprezentantului legal, pentru solicitanții care locuiesc la adresa pentru care se solicită ajutor de încălzire și nu sunt proprietarii imobilului sau beneficiarii unui contract de închiriere/comodat;
  7. copie a unei facturi de furnizare a energiei termice/energiei electrice/gazelor naturale, după caz;
  8. extras de cont bancar din luna anterioară depunerii cererii, pentru persoanele care dețin depozite bancare;
  9. copie a hotărârii definitive de încuviințare a adopției, de plasament familial al minorului, potrivit legii, după caz;
  10. copie a hotărârii de delegare temporară a autorității părintești cu privire la persoana minorului, după caz;
  11. copie a actului din care să rezulte calitatea solicitantului de tutore sau curator, după caz;
  12. copie a hotărârii judecătorești de divorț/încredințare minori, după caz;
  13. adeverință de salariu, cuprinzând salariul net din luna anterioară depunerii cererii inclusiv valoarea tichetelor de masă sau specificația „nu beneficiază de tichete de masă”, specificația „a beneficiat/nu a beneficiat de vouchere de vacanță”, precum și specificația că „beneficiază/nu beneficiază de alte forme de sprijin pentru încălzirea locuinței acordate în baza contractelor de muncă sau a legislației specifice ramurilor economice”, după caz;
  14. copie cupon de pensie (orice tip de pensie) din luna anterioară depunerii cererii, după caz;
  15. copie decizie indemnizație de șomaj și cupon indemnizație de șomaj din luna anterioară depunerii cererii, după caz;
  16. adeverință eliberată de Administrația Financiară din care să rezulte veniturile realizate din activități independente, agricole și silvicultură, piscicultură, chirii, după caz;
  17. document doveditor privind veniturile realizate din dividende, părți sociale, jocuri de noroc, etc., după caz;
  18. adeverință/extras de cont bancar/cupon, după caz, pentru beneficiarii de indemnizații și stimulente pentru creșterea copilului;
  19. copie după certificatul de înmatriculare a autoturismului, pentru persoanele care dețin astfel de bunuri;
  20. extras de cont bancar la una din următoarele bănci: B.R.D., B.C.R., Banca Transilvania, Raiffeisen Bank, (pentru încălzirea locuinței cu combustibili solizi și/sau petrolieri);
  21. în situația în care există neconcordanță între adresa din actul de identitate și actul de proprietate/închiriere, se va prezenta copie certificat nomenclatură stradală.

Pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței cu gaze naturale, energie electrică și combustibili solizi și/sau petrolieri și a suplimentului pentru energie, copiile actelor doveditoare vor fi însoțite de documentele în original, în vederea certificării pentru conformitate cu originalul de către personalul cu atribuții în acest sens al Direcției Generale de Asistență Socială Craiova.

Pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței cu energie termică și a suplimentului pentru energie cererea și declarația pe propria răspundere trebuie certificate de către asociația de proprietari/locatari. Asociația de proprietari/locatari răspunde de certificarea pentru conformitate cu originalul a copiilor actelor doveditoare care însoțesc cererea și declarația pe propria răspundere, prin aplicarea pe copii a mențiunii „conform cu originalul”.

În cazul în care solicitantul este beneficiar sau, după caz, primește ajutor social                 și/sau alocație pentru susținerea familiei și solicită ajutorul pentru încălzirea locuinței și  suplimentul pentru energie, acesta completează formularul de cerere prevăzut în anexa nr. 1a la normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului României nr. 50/2011, cu modificările și completările ulterioare. În această situație, la stabilirea dreptului, se iau în considerare documentele doveditoare privind componența familiei și veniturile membrilor acesteia care au fost deja depuse pentru stabilirea dreptului la ajutorul social și/sau la alocația pentru susținerea familiei.

Bunurile deținute de către beneficiarii ajutorului pentru încălzirea locuinței și al suplimentului pentru energie vor fi identificate prin verificarea în evidențele fiscale ce vor fi puse la dispoziție Direcției Generale de Asistență Socială Craiova de către Direcția Taxe și Impozite din Aparatul de Specialitate al Primarului Municipiului Craiova.

În vederea verificării tuturor veniturilor realizate de beneficiarii ajutorului pentru încălzirea locuinței și al suplimentului pentru energie, se va utiliza aplicația PatrimVen a Agenției Naționale de Administrație Fiscală Dolj, de către personalul Direcției Generale de Asistență Socială Craiova cu atribuții în acest sens. Totodată, Direcția Generală de Asistență Craiova va solicita Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Dolj informații privind persoanele care au beneficiat de subvenție/sprijin/ajutoare financiare pentru agricultură.

În cazul în care se impune, pentru clarificarea situației, personalul Direcției Generale de Asistență Socială Craiova este abilitat să efectueze anchete sociale, precum și să solicite titularilor orice alte date/informații relevante.

Beneficiarii ajutorului pentru încălzirea locuinței și al suplimentului pentru energie au obligația de a comunica în scris în termen de 5 zile orice modificare cu privire la componența familiei, a veniturilor realizate de membrii acesteia, prin depunerea unei noi cereri și declarații pe proprie răspundere, însoțită de actele justificative.

În cazul în care, în urma verificărilor se constată că la completarea cererii și declarației pe propria răspundere privind componența familiei și veniturile acesteia, familia sau persoana singură beneficiară de ajutor pentru încălzirea locuinței și  suplimentului pentru energie, nu a declarat corect numărul membrilor de familie, veniturile ori bunurile deținute sau orice modificare a acestor elemente, nu a fost comunicată în scris în termenul legal, dreptul la ajutorul pentru încălzirea locuinței și al  suplimentului pentru energie încetează începând cu luna următoare, iar sumele plătite necuvenit cu acest titlu se recuperează în condițiile legii.

Relații suplimentare se obțin zilnic, de luni până joi, între orele 8,00 – 16,30 și vineri între orele 8,00 – 14,00, la sediul Direcției Generale de Asistență Socială Craiova, din str. Mitropolit Firmilian, nr. 14, tel.  0351/451680 și 0351/428364.

 

            Direcția Generală de Asistență Socială Craiova