Craiova s-a calificat în sferturile Cupei, dar Bancu s-a accidentat extrem de grav

0
357

Universitatea a ajuns în sferturile Cupei, dar l-a pierdut pe Nicuşor Bancu, acesta suferind o accidentare extrem de gravă, fractură de tibie şi peroneu.

La finalul primelor 90 de minute a fost 1-1. Timpul suplimentar a adus a doua eliminare în tabăra Viitorului, dar una la care nimeni nu s-a mai gândit, după ce se întâmplase.Şeroni l-a trimis direct la spital pe Bancu, care a suferit o fractură de tibie şi peroneu. Craiova a jucat astfel şi ea cu un jucător în minus până la final, schimbările fiind epuizate din repriza a doua. Sub impresia accidentării lui Bancu, jocul s-a calmat, dar Craiova avea să puncteze din nou după o îmbulzeală în careu, când Mateiu a punctat şi el în premieră pentru Universitatea Craiova, pe care a calificat-o în sferturile Cupei. La conferinţa de presă antrenorii nu s-au referit decât la accidentarea lui Bancu, atât Hagi, dar mai ales Săndoi, care a suferit o accidentare similară în finala Cupei României din 1993.

Universitatea Craiova – Viitorul 2-1 – după prelungiri.

A marcat: Băluţă 54, Mateiu 109 / Ţâru 90.

Stadion: „Ion Oblemenco”, spectatori: 2.000

Craiova: Bălgrădean 6 – Achim 6, Frăsinescu 7, Acka 7 (46 Avrămia) 4, Vătăjelu 7 – Băluţă 7 (75 Cârstea) 6, Brandan 6, Mateiu 7, Bancu 7 – Ferfelea 5, Curelea 5. Antrenori: Sorin Cârţu, Emil Săndoi.

Cartonaşe roşii: Puţanu 80, Şeroni 97.