Scuzele noastre, domnilor!

Momentul a fost nu atât penibil, cât grotesc, şi s-a consumat deunăzi, în şedinţa festivă a Consiliului Local Municipal Craiova. Premergător înmânării, de către Antonie Solomon, a diplomelor de excelenţă, unor foşti primari ai urbei – trei dintre ei din perioada comunistă – grupul de consilieri locali PDL, conduşi de viceprimarul Marinică Dincă, a părăsit ostentativ sala, într-o rumoare generală. Totul se circumscria unui scenariu premeditat, de prost gust, în faţa căruia bunul-simţ intră în comă. Cum nu contează numele celor care au găsit de cuviinţă să-şi exteriorizeze un duh de scandal, frondând un gest cu pronunţate valenţe civice, invocând, pe lângă aderarea la tabăra celor puri, un anticomunism primitiv, de factură talibană, să-i lăsăm în deşertăciunea lor. Aşadar, în discuţie erau, Petre Gigea, Nicolae Negreţ, Marin Lungu, Ion Voiculescu, Constantin Buşoi şi Tudor Rădulescu, foşti primari, cu vocaţie administrativă,  despre care comunitatea teafără a Craiovei a mai auzit, de-a lungul timpului, câte ceva, ei înşişi lăsând în urma lor însemne durabile. Şi chiar ar merita socotite, de pildă, apartamentele care s-au construit, într-un anumit context politic. Paradoxal, Tudor Rădulescu şi Constantin Buşoi au fost chiar apropiaţi, cu ani în urmă, PD-ului lui Radu Berceanu, conferind, alături de un Constantin Popeci, Alexandru Brezniceanu, Nicolae Marinescu sau Marian Jean Marinescu, dar şi alţii, un anumit lustru respectivei formaţiuni politice la Dolj. Detaliu deloc insignifiant, Constantin Buşoi, pe lângă sobra carieră didactică, a fost, în tinereţe, şi un sportiv de mare valoare, cunoscând podiumul la Jocurile Olimpice de la Tokio. La rândul lor, Marin Lungu şi Ion Voiculescu, deşi proveniţi din câmpul politic al stângii, au fost aleşi democratic în câteva rânduri, în Consiliul Judeţean Dolj, iar primul şi în Parlamentul României. Validaţi, cu alte cuvinte, democratic. În deloc somnolentul an 1987, Marin Lungu şi-a pierdut şi carnetul de membru de partid. Deloc o bagatelă pe vremurile acelea. Despre intelectualul Petre Gigea, realmente opac ideologic, ştim că a fost cadru universitar, la un moment dat, ministru de Finanţe al României, tratând cu organismele financiare internaţionale, în interesul ţării, şi, apoi, ambasador la Paris. Prin enumerarea unor asemenea motivaţii, nu vom comenta prea mult aproximativa rigoare morală sau existenţa unei motivaţii mai nobile a celor care au găsit de cuviinţă să stigmatizeze, aşa cum s-a văzut, un moment branşat nu atât polilor binelui şi răului, cât intervalului infinit de semitonuri, a căror analiză alunecă, adeseori, în indiscernabil. Fiindcă adevărata morală e reflexivă, nu tranzitivă, iar legitimitatea ei stă mai mult în gâlceava cu sine decât în judecarea altora. Dar să privim lucrurile practic. Când „indignaţii” – arbitrar şi subiectiv – sunt cei care sunt, care se doresc, probabil, şi apostoli, e o pierdere de timp în a discuta. Reintegraţi unei sincerităţi de mult sacrificată, îi rugăm doar pe cei care au acceptat diplomele de excelenţă să primească şi scuzele noastre de circumstanţă, pentru „agrementare” trăită.