Gabriel Gruionu este unul din craiovenii cu care ne mândrim. O poveste de succes a unui tânăr care în urmă cu 21 de ani şi-a dorit să devină specialist în Biomatematică. Pe atunci specializarea nu exista în România, dar Gabriel Gruionu a depăşit toate barierele pentru a-şi împlini visul. Absolvent al Liceului „Nicolae Bălcescu” din Craiova (actual „Carol I”), Secţia Matematică-Fizică, promoţia 1990, olimpic la matematică, un elev şi un student eminent, Gabriel Gruionu şi-a clădit cariera pe seriozitate, ambiţie, perseverenţă, studii şi foarte multă muncă. A trecut Oceanul imediat după ce a terminat Facultatea de Matematică la Universitatea din Craiova, în 1995, şi a studiat la universităţi celebre din SUA: la Missouri – Columbia, în Arizona la Indiana University. Astăzi predă la una dintre cele mai importante universităţi din lume – Harvard Medical School. Are o familie frumoasă şi încearcă să transfere din cunoştinţele sale, din experienţa sa în cercetare-inovare dobândită în SUA şi în România, acolo unde a pus bazele educaţiei.
Parcursul dumneavoastră este destul de interesant. V-am studiat CV-ul şi suntem impresionaţi… Aţi absolvit în 1994, Facultatea de Matematică din cadrul Universităţii Craiova şi de 21 de ani trăiţi în SUA. În prezent sunteţi profesor la Harvard Medical School… Un parcurs pe care nu mulţi îl pot realiza. Ani întregi de studiu, multă muncă, acum vorbim de cercetare-inovare. De ce SUA ?! Şi când v-aţi hotărât să plecaţi acolo ?
Motivul pentru care am plecat în SUA a fost acela că nu am putut să fac Biomatematică în România. Am plecat în 1995, dar eu m-am pregătit din 1993. În 1994 mi-am dat The GRE Tests, pe vremea aceea le-am dat la Bucureşti, nu aveai materiale după care să înveţi, trebuia să te duci acolo, să te uiţi în cartea lor. Aşadar, am plecat în 1995 ca să-mi fac doctorat în Biomatematică şi am ajuns la un Departament de Ştiinţe Biomedicale, la Universitatea Missouri-Columbia. Şi am învăţat biologie. Vă daţi seama, cum este să pleci de la Facultatea de Matematică din Craiova şi a doua zi să faci cursuri de fiziologie, de anatomie şi biochimie cu studenţii de la Medicină Veterinară, în cazul meu. Medicina Veterinară în SUA este mai grea decât Medicina Umană pentru că este un singur Colegiu de Medicină Veterinară pe stat, foarte greu să intri la el şi făceam fiziologie în fiecare zi a săptămânii. Cam aşa a fost începutul…
Aşadar, aţi plecat în 1995 în SUA pentru un doctorat în Ştiinţe Biomedicale…
Da, dar focusat pe Biomatematică, aşa am vrut să fac… aplicaţiile Matematicii în Fiziologie. Asta am dorit să fac cu profesorul Valentin Boju.
Dar de ce tocmai în SUA, de ce nu aţi optat pentru o Universitate din Europa?
Îmi plăcea engleza şi s-a întâmplat să cunosc nişte profesori americani. Nu am avut alte cunoştinţe despre Biomatematică, la vremea aceea în Europa. Era ceva nou…
Şi totuşi aţi ajuns să faceţi Biomatematică… Ce a urmat? Pentru că aţi continuat cu studiile…
Aşa este. Tot nu am reuşit să fac Biomatematică…. Am făcut Biologie, am făcut Fiziologie, dar nu Biomatematică. Şi am continuat… doar ca să-mi realizez visul, să fac Biomatematică. Am fost astfel acceptat la un Program de Bioinginerie, la Universitatea Arizona, în Departamentul de Inginerie Biomedicală, care înseamnă, inginerie înseamnă biologie, înseamnă matematică. E un domeniu nou… este şi în România acum. Este disciplina numărul unu în SUA. Aici am putut să lucrez cu doi profesori. Unul era pe Biologie şi altul era Biomatematică, adică matematică aplicată. Biomedical Engineering este numărul unu în America în materie de oferte de job-uri. De data aceasta am putut să fac modele matematice în microcirculaţie. Exact lucrurile pe care le-am vrut. Între timp am învăţat şi despre biologia aplicată, ingineria ţesuturilor, genetică şi după doctorat am avut posibilitatea să intru în industrie. Şi am spus că vreau să văd aplicaţiile.
Se învaţă în mod serios în SUA? Cât e teorie şi cât e practică?
Se învaţă din greu şi se face practică în laboratoare pe şoareci, pe şobolani şi pe porci şi desigur, multă matematică… Este o cercetare interdisciplinară serioasă. Se studiază foarte serios, pentru că ajuns acolo trebuie să publici, iar programele de doctorat sunt bine structurate în SUA. Se bazează şi pe teorie… primii doi ani se bazează pe cursuri avansate, câteodată sunt la nivel de universitate, la ei e „College”, adică mai mult cultură generală. Dar la nivel de doctorat se iau cursuri de specialitate, avansate. Eu am luat cursuri cu studenţii de la Medicină Veterinară. Medicina în SUA se consideră studii post-universitare pentru că în general ei termină întâi facultatea şi apoi intră la Medicină, e un pic diferit faţă de noi. Sunt cursuri avansate la Medicină. Ei au toate cursurile acestea la nivel de universitate, iar la Medicină au cursuri avansate. Se uită conducătorul de doctorat şi vede ce temă ai, de exemplu „Controlul Microcirculaţiei”. Se uită la ce ai făcut până atunci şi vede ce îţi lipseşte. Te înscrii la un curs de statistică…
Din Arizona… a fost capăt de drum sau aţi continuat?
Din Arizona am ajuns tot în Arizona… Din Missouri am ajuns pe Coasta de Vest, în Arizona, adică în sudul Arizonei, iar de aici am plecat în nordul Arizonei, aproape de Marele Canion, unde este o Fabrică de Medicamente. Şi are o divizie foarte mare de medicamente în cardio-vasculare. Am lucrat în cardio-vasculare şi am fost să văd aplicaţiile şi acolo am învăţat partea de inovaţie, de dezvoltare produse, unde am fost specialist de produse, care se ocupă de tot procesul de inovaţie şi am lucrat la produse medicale noi, care sunt acum pe piaţă. Am vrut după asta să mă întorc în Universitate, motivul fiind acela că înveţi mult în industrie, dar nu ai libertatea să fii inovativ.
Şi la Harvard… cum aţi ajuns totuşi?
Mai e un pas până la Harvard. Nu se ajunge aşa uşor. Din Arizona am ajuns la Indiana University. Am făcut un postdoctorat, am continuat un pic pe biologie, pe microcirculaţia îmbătrânirii şi am învăţat şi pe partea de genetică, pe partea de biochimie. Între timp am început să lucrez cu doctorii în inovaţie. Cam de atunci am început să lucrez în inovaţie de produse medicale, pentru că ştiam procesul şi atunci m-am întrebat de ce să nu facem inovaţie şi în Universitate ?! De ce trebuie să aibă numai industria dreptul să facă produse medicale noi ?! La fel e şi în România. Nu este nimic deosebit. O universitate care are atâtea departamente, cât de multe idei poate să dezvolte pentru o companie.
Dar mai exact? Veneau medicii la dumneavoastră şi vă spuneau ce au nevoie?
Da… este un proces. Avem şi inovaţia noastră… care vine din cercetare şi inovaţia care vine din discuţia cu doctorii. De ce vrei să vorbeşti cu doctorii?! Simplu… pentru că ei ştiu nevoia. Ei ştiu nevoia de piaţă, ei sunt şi clienţi şi inventatori. Dar nu au cunoştinţă de inginerie. Ei spun că ar dori ceva, dar nu ştiu cum arată acel ceva… iar tu îi dai forma. Doctorii nu ştiu nimic despre partea de business. O inovaţie completă, are o parte de business, o parte de cercetare… Pentru că spui am o idee, ok, dar nimeni nu îţi dă bani pentru că ai o idee. Trebuie să faci plan de afaceri, că merită această invenţie şi că cineva o va folosi-o pe piaţă. E uşor de înţeles…. dar să fie palpabil, să-ţi pună cum arată, ce face…
Bun… suntem în Indiana, undeva în 2009. De aici unde aţi mai ajuns cu inovaţia, cu studiile, cu job-ul?
Am stat doi ani acolo, până în 2011 şi am lucrat cu doctorii şi am avut de ales o ofertă de serviciu în industria medicală în Indiana, la o companie care făcea produse medicale biologice şi Harvard pentru un alt postdoctoral. Şi am spus că e o şansă pentru mine să ajung la Harvard, deşi a fost un mare sacrificiu mai ales pentru familia mea. Soţia mea este din Sibiu, dar noi ne-am cunoscut în SUA, nu am fost niciodată în Sibiu, până am cunoscut-o pe ea, ne-am căsătorit în Missouri, ea este profesor, la Indiana University, deci o universitate foarte bună, era titulară şi a fost o decizie foarte grea. Am făcut naveta timp de cinci ani de zile. Ceva de genul România-Franţa…ca, asta e distanţa între Indiana şi Boston. Făceam naveta nu săptămâna, dar la două săptămâni. Se poate şi aşa ceva… Acolo am început un studiu aprofundat în biologia cancerului, tot în microcirculaţie şi am continuat cu inovaţia. Şi acum mi s-a oferit poziţia de profesor-asistent. Sunt focalizat pe inovaţie în domeniul academic şi mie îmi place foarte mult ceea ce fac acum. Şi lucrăm cu colaboratori de la MIT.
Acum sunteţi profesor la Boston. Dar despre învăţământul românesc de astăzi ce ne-aţi putea spune? Ce ar trebui schimbat ca viitori absolvenţi de liceu să găsească în România ceea ce aţi căutat dumneavoastră în SUA?
Păi de unde să începem?! De exemplu, nu sunt convins că olimpiadele şcolare ajută foarte mult pentru a orienta elevii corect… dar ele sunt o soluţie, prin care vrei să arăţi că tu eşti un pic peste medie, că eşti mai deosebit. Este o testare… În străinătate, olimpiadele internaţionale contează mai mult. E bine ca elevii să participe la aceste concursuri dar eu cred că mult mai bine ar fi dacă s-ar oferi oportunităţi practice, să faci proiecte practice, în laboratoare. Dacă e să te duci la un doctorat, pe cine ei, pe cineva care s-a dus la Olimpiadă… ok, e deştept… dar eu cred că mai degrabă îl preferi pe cel care are experienţă în laborator. Sunt foarte mulţi elevi de liceu care vin la Harvard şi lucrează în laboratoare doar ca să capete experienţă. Sunt posibile asemenea proiecte… simpluţe, dar e bine să le începi din liceu.
Ce altceva ar mai trebui schimbat în învăţământul românesc? Cum îl găsiţi după 21 de ani?
Sunt de acord ca învăţământul românesc să se alinieze la un scop de ţară. Adică, să se spună spre ce direcţie se merge… mai mulţi ingineri pentru că ţara are nevoie de tehnologie şi noi putem să-i şi absorbim pe piaţa muncii pe aceşti ingineri. Ţara noastră este netehnologizată în anumite domenii, păi atunci îţi faci o socoteală cam de ce resursă umană ai avea nevoie. Învăţământul pe alocuri s-a mai schimbat, dar nu foarte multe, mi se pare uşor scăpat de sub control. De exemplu, autonomia universitară nu a rezolvat foarte mult problema. S-a lăsat ca la nivel local să se aranjeze nişte treburi numai în funcţie de interesul universităţii, să păstrăm acelaşi număr de cadre universitare.
Dar în SUA, când o facultate nu mai este căutată, ce se întâmplă, se desfiinţează?
Da, dacă ceva nu merge, e normal, numai că noi aici, ne minţim în continuare. Bunul simţ… cam despre asta e vorba. Noi, oamenii obişnuiţi vedem toate aceste probleme. De ce nu le văd şi ei… de fapt le văd şi nu le recunosc, pentru că întotdeauna nu şi-au pus problema să vină la o masă şi să discute, ci ei văd doar opţiunea că ar putea să fie daţi afară, dar în realitate nu a fost nimeni dat afară, în 26 de ani s-au găsit soluţii. Trebuie găsite soluţii, compensate cu cercetarea… Trebuie să specializezi oamenii şi în ideea de a pleca. Este ok să spui, noi pregătim oameni pentru Europa, pentru că noi suntem parte din Europa. Este ok, să spui mă aliniez cu programele din Germania, studenţii ar fi entuziasmaţi, pentru că învaţă în limba lor maternă, dar materia este echivalentă cu cea din Germania.
Dar totuşi nu începem de undeva, vorbim de reforme, dar ne oprim mereu la nişte examene, nu facem acele schimbări profunde?!
Am spus, e ridicol ca noi oamenii obişnuiţi să ştim ce nu merge, iar ei să se facă că nu înţeleg. Trebuie să pornim de la bunul simţ. Când începem să implementăm un program nou, începem să fim sofisticaţi. Şi tot schimbăm clasa I sau manualele de istorie şi geografie. România are foarte mulţi elevi buni, Studiază şi la Harvard, i-am întâlnit acolo, dar nu e suficient. Învăţământul trebuie schimbat mai profund… şi la bază.
Ok… şi ne-am reîntâlnit astăzi…
Da. Eu sunt şi cetăţean român, dar şi cetăţean american. Lucrez şi în SUA, dar şi în România. Suntem foarte mulţi români plecaţi în State, dar nu numai. Adică, suntem parte din România. Suntem o categorie care existăm… care aşa vom fi tot timpul, deci suntem şi aici şi acolo. Şi aşa este bine. Pentru că avem o altă perspectivă şi avem şi alte posibilităţi… Suntem o categorie care putem să ajutăm să se întâmple într-adevăr ceva. S-au schimbat deja multe în România… dar cu ajutorul nostru, a celora care muncim şi în ţară şi în străinătate se vor schimba şi mai multe…
Interviu realizat de MARGA BULUGEAN şi RADU ILICEANU
