Barack Obama – Vladimir Putin, întâlnire glacială

0
373

Barack Obama și Vladimir Putin au avut prima întâlnire bilaterală, după doi ani, în principal pe dosarul sirian. În centrul discuției s-a aflat evitarea oricărui conflict legat de eventualele operațiuni militare în Siria, a declarat un oficial american. “Avem multe lucruri de făcut (…) există o oportunitate de a rezolva împreună aceste probleme”, a spus președintele rus după întâlnirea cu Barack Obama, întinsă pe durata a 90 de minute. Șefii diplomațiilor celor două țări vor continua discuțiile politice. Președintele american, a cărui țară conduce de un an coaliția militară contra statului islamic, a reiterat că Siria nu-și va găsi niciodată credibilitatea, dacă Bachar al Assad își conservă poziția de președinte. De asemenea, Barack Obama, care s-a exprimat și de la tribuna celei de-a 70-a adunări generale a ONU, a spus că țara sa este “pregătită să conlucreze cu toate națiunile, inclusiv Rusia și Iranul”, cei doi aliați ai Damascului, în rezolvarea conflictului sirian. Dar a reafirmat că toate soluțiile conflictului presupun despărțirea de Bachar al Assad, calificat drept “tiran”, o poziție susținută și de Francois Hollande. Liderul de la Kremlin a susținut de la tribuna ONU crearea unei coaliții lărgite în Siria pentru a lupta contra “teroriștilor”, reafirmând susținerea regimului Bachar al Assad. Dacă țara sa nu exclude participarea, alături de occidentali, la operațiunile contra statului islamic sub mandat ONU, Vladimir Putin a exclus orice participare a Rusiei la operațiuni terestre contra grupărilor jihadiste. În general întâlnirea Barack Obama – Vladimir Putin, care și-au reproșat reciproc alimentarea haosului sirian, a fost considerată ca una glacială, menționată fiind și situația din Ucraina unde Rusia este acuzată de SUA de susținerea separatiștilor din Dombas. În mod deosebit Barack Obama și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu aplicarea acordului de la Minsk II, semnat în luna februarie, prin susținerea separatiștilor de a organiza viitoarele alegeri locale, fără acordul Kievului.