A început Săptămâna Prevenirii Criminalităţii în Dolj

0
402

În cadrul unei conferinţe de presă organizată la sediul unităţii, reprezentanţii IPJ Dolj au dat, ieri, startul celei de-a zecea ediţii a „Săptămânii Prevenirii Criminalităţii”, o campanie informativ-preventivă ce se va desfăşura la nivel naţional în intervalul  28 septembrie – 02 octombrie 2015.

Comisarul şef  Nicuşor Badea, adjunct al comandantului IPJ Dolj, a fost cel care a anunţat că începe Săptămâna Prevenirii Criminalităţii în Dolj, scopul acestei campanii, care se desfăşoară la nivel naţional, fiind „informarea şi pregătirea cetăţenilor astfel încât să nu cadă prea uşor victime ale infractorilor”. În cadrul acestei săptămâni se vor desfăşura o serie de activităţi destinate creşterii gradului de informare a cetăţenilor şi conştientizarii acestora cu privire la adoptarea unei conduite preventive. Fiecare zi este dedicată prevenirii unui anumit segment de fapte antisociale, în acest sens fiind pregătite mai multe activităţi educativ-preventive sau culturale.

Ieri, în prima zi, dedicată prevenirii victimizării minorilor, tot la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj s-a desfăşurat o dezbatere cu tema „Modalităţi de abordare a situaţiilor de victimizare a copiilor”, la care au fost invitate cadre didactice care au atribuţii de consilier educativ în scolile gimnaziale din municipiul Craiova, dar şi psihoterapeuţi din cadrul Asociaţiei de  Dezvoltare şi Psihoterapie prin Acţiune. De asemenea, poliţiştii de proximitate din municipii şi oraşe, precum şi poliţiştii de la posturile de poliţie comunale au organizat dezbateri cu elevi, părinţi şi cadre didactice, în unităţile de învăţământ din întregul judeţ, pentru prevenirea victimizării minorilor. În cadrul acestor întâlniri, poliţiştii vor face şi recomandări pentru prevenirea victimizării minorilor în cazul infracţiunilor de furt, tâlhărie, viol, act sexual cu un minor, infracţiunilor de vătămare a integrităţii corporale sau sănătăţii, după cum au precizat reprezentanţii IPJ Dolj.