Teatrul „Colibri” va deschide noua stagiune la sfârșitul acestei săptămâni. Noi producții artistice și ateliere de creație!

0
120

Îl știți pe năstrușnicul Pinocchio, personajul lui Carlo Collodi, un băiețel obraznic și neascultător al cărui nas creștea de câte ori copilul spunea o minciunică? Dacă vreți să-l cunoașteți personal și să aflați sau să vă amintiți povestea lui și peripețiile prin care a trecut pentru că nu și-a ascultat părinții, sunteți așteptați – copii, părinți și bunici – duminică, 5 octombrie, de la ora 11.00, la Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri”, să-l vedeți în spectacolul ce-i poartă numele. Reprezentația va deschide stagiunea 2014-2015 a instituției, una care va aduce nu numai noi producții artistice, ci și noi ateliere de creație, la care înscrierile au loc chiar zilele acestea.

Șapte reprezentații în prima lună a noii stagiuni

Zilele acestea, Fabrica de povești electroCOLIBRI lucrează la capacitate maximă pentru deschiderea stagiunii 2014-2015. Evenimentul va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni – mai precis duminică, 5 octombrie – cu spectacolul „Pinocchio” – adaptare după Carlo Collodi, regie și scenariu de Cristian Pepino. Întreaga poveste a năstrușnicului Pinocchio și a prietenilor lui este însuflețită de actorii Rodica Prisăcaru, Emanuel Popescu, Mugur Prisăcaru, Alla Cebotari, Oana Stancu, Iulia Cârstea și Adriana Ioncu. Concepția scenografică îi aparține Cristinei Pepino, iar muzica este semnată de Dan Bălan.

Programul de spectacole al lunii octombrie va mai cuprinde reprezentații cu „Alis în lumea păpușilor” (11 octombrie, ora 18.00), „Albă ca zăpada” (12 octombrie, ora 11.00), „Ursul păcălit de vulpe” (18 octombrie, ora 18.00), „Cântăreții din Bremen” (19 octombrie, ora 11.00), „Cavalerii Mesei Rotunde” (25 octombrie, ora 18.00), „Fata babei și fata moșneagului” (26 octombrie, ora 11.00).

„Gazetarul de teatru” se alătură atelierelor deja consacrate

Toamna aduce însă la „Colibri” nu numai spectacole, ci și noi ateliere de creație: „Dincolo de poveste”, „Unde cu povești”, „Gazetarul de teatru” și „Bebeti – magazinul de teatru”, care se alătură celor deja consacrate, precum „Primul pas pe scenă”, „Jocul de-a joaca”, „Puppets occupy screen” și „Fabrica de povești”.

Înscrieri se fac în această perioadă, până pe data de 3 octombrie, zilnic, între orele 10.00 – 16.00, telefonic, la numărul 0251/416.323, sau prin e-mail-ul colibricolibri2012@yahoo.ro. Atelierele se vor derula în intervalul 6 octombrie – 15 decembrie, costul unuia fiind 100 lei. Plata se va face până la data începerii cursurilor, la sediul instituției, din Calea București 56. Atelierele se vor finaliza cu o serbare – un spectacol prezentat de copii chiar pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret „Colibri”.

Prețurile biletelor rămân neschimbate!

Noua stagiune teatrală nu modifică prețurile biletelor la „Colibri”, acestea urmând să coste în continuare, în funcție de categoria locului, 5 lei, 7 lei și 10 lei, iar pentru grupuri organizate – 5 lei. Biletele se pot procura de la Agenția teatrului, de luni până sâmbătă, între orele 10.00 – 13.00 și 16.00 – 19.00, iar duminica în intervalul 10.00 – 13.00. Rezervări se pot face și sunând la numărul de telefon 0251.412.473.

Ziua și atelierul!

Luni, ora 17.00 – „Dincolo de poveste” (coord. Rodica Prisăcaru): Atelier destinat copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 7 ani, în care vor descoperi tehnici de animație, vor desena personajul preferat și îl vor anima ca în teatru. Număr participanți: 15.

Marți, ora 17.00 – „Fabrica de povești” (coord. Adriana Teodorescu): Pentru copiii de minim 3 ani, care vor audia povești de ei încă neștiute și le vor da formă și culoare pe hârtie. Atelierul este realizat în parteneriat cu Teatrul „Ariel” din Tg. Mureș și Radio Tg. Mureș. Număr participanți: 15.

Miercuri, ora 17.00 – „Primul pas pe scenă” (coord. Alis Ianoș): Atelier în cadrul căruia copiii descoperă variate tehnici teatrale și își pun în valoare abilitățile artistice. Pentru categoria de vârstă 5-12 ani. Număr participanți: 12.

Miercuri, ora 19.00 – „Unde cu povești” (coord. Alis Ianoș): Aici e vremea teatrului radiofonic, unde o poveste românească interpretată de copii este imprimată pe suport audio și, în parteneriat cu Radio România Oltenia Craiova, se va face auzită în întreaga regiune. Pentru categoria de vârstă 6-10 ani. Număr participanți: 10.

Joi, ora 17.00 – „Jocul de-a joaca” (coord. Oana Stancu): Atelier de deprindere a artei mânuirii păpușilor bi-ba-bo (păpuși pe mână), de împrietenire cu acestea în adevărate scenete de teatru. Pentru categoria de vârstă 6-14 ani. Număr participanți: 12.

Vineri, ora 17.00 – „Bebeti – magazinul de teatru” (coord. Laura Pumnea): Atelier susținut cu sprijinul Bebeti – primul magazin de jucării din lemn pentru copii din Craiova. Este o aventură în care copiii dau roluri de teatru jucăriilor dragi. Pentru copii de la 3 ani. Număr participanți: 15.

Sâmbătă, ora 17.00 – „Gazetarul de teatru” (coord. Laura Pumnea): Este cu ochii pe tot ce mișcă în teatru! Vede spectacole și scrie cronici, ia interviuri, realizează articole despre și cu actori, regizori, scenografi, oamenii din spatele scenei. Totul pentru Gazeta de teatru. Vârsta minimă: 10 ani. Număr participanți: 10.

Duminică, ora 11.00 – „Puppets occupy screen” / „Păpușile ocupă ecranul” (coord. Iulia Enculescu): Copiii află ce înseamnă stop motion sau cum putem face să pară că obiectele din jurul nostru se deplasează singure cu ajutorul tehnicii animației digitale. Vârsta minimă: 12 ani. Număr participanți: 10.