Taxa de primă înmatriculare nu se schimbă până în 2013

0
429

Taxa de primă înmatriculare se va aplica în forma actuală până în 2013, a declarat ieri ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely. „Ceea ce pot să spun sigur este că până în 2013 nu va fi un alt sistem, va fi taxa de primă înmatriculare care există acum. Noi vom aplica, deocamdată, această taxă auto, care a existat şi până acum, cu modificările pe care le-am propus în lege. Eu sper ca Senatul şi Camera Deputaţilor să adopte cât mai repede această lege, care înseamnă 25% reducere la taxa auto şi la prima vânzare a autovehiculelor înmatriculate înainte de 1 ianuarie 2007, şi va trebui să fie plătită de către cumpărător”, a explicat ministrul Laszlo Borbely.