O fată poate lua bătaie ziua, în amiaza mare, într-o zonă intens circulată din Craiova, fără ca cineva să-i sară în ajutor. Un adevăr foarte trist, relevat ieri, în urma unei acţiuni a poliţiştilor craioveni menite să testeze modul de reacţie a cetăţenilor atunci când sunt martori la comiterea unei fapte grave. O tânără a fost bătută de prietenul ei, în staţia RAT de la Parcul „Romanescu”, şi, în ciuda strigătelor ei, minute bune, nimeni nu a intervenit. Într-un târziu, doi bărbaţi l-au luat la întrebări pe agresor, poliţiştii şi-au făcut apariţia, în timp ce mai multe femei comentau într-un colţ că tânăra agresată este isterică… A fost doar un scenariu, însă, dacă era o situaţie reală, fata putea fi acum în spital…
Pe parcursul acestei săptămâni, dedicată prevenirii criminalităţii, pe lângă întâlnirile cu cetăţenii, discuţiile cu elevii şi împărţirea unor pliante cu sfaturi preventive, poliţiştii încearcă să facă şi educaţie. Majoritatea pliantelor ajung în primul coş de gunoi, fără a fi deschise. Ieri, în cadrul unei noi acţiuni puse la cale împreună cu partenerii din cadrul societăţii civile, reprezentanţii IPJ Dolj au încercat să le explice craiovenilor că, atunci când sunt martori ai unui eveniment neplăcut, măcar să sune pe 112 dacă nu intervin în sprijinul victimei.
Scenariul pregătit ieri a fost unul simplu: mai mulţi tineri stau de vorbă în staţia RAT de la Parcul „Romanescu”, din Craiova. La un moment dat, unul dintre băieţi îşi pocneşte prietena. Fata încearcă să se îndepărteze, însă băiatul o prinde de mâini, o aduce înapoi şi continuă să o lovească şi să o certe. Fata începe să ţipe… În tot acest timp, nimeni nu se mişcă, deşi în staţie sunt destule persoane care aşteaptă autobuzul. Fata ţipă din ce în ce mai tare şi, într-un final, doi bărbaţi se apropie de agresor şi îi cer să o lase în pace. Apar şi poliţiştii, care îl încătuşează pe tânărul bătăuş şi pleacă cu el… În acest timp, lângă un chioşc din staţie, două femei îşi dau cu părerea că tânăra agresată este, probabil, isterică… Iar pe numărul unic de urgenţă 112 nu s-a înregistrat nici un apel în care să se reclame fapta cu pricina.
De data asta a fost doar o mică punere în scenă, cu sprijinul voluntarilor din cadrul Centrului Educaţional de Resurse şi Training Craiova, însă o asemenea faptă se poate petrece oricând în realitate. Intervenţia oricărui cetăţean într-o stare conflictuală de acest gen poate scăpa victima, însă, după cum am văzut ieri, oamenii se feresc să sară în apărarea semenilor lor.
Poliţiştii de proximitate din cadrul Secţiei 2 Poliţie Craiova le-au împărţit oamenilor din staţia de autobuz pliante, le-au spus că a fost doar un exerciţiu şi le-au explicat că, în astfel de situaţii, reacţia de aplanare a stării conflictuate din partea oricărei persoane care ia cunoştinţă despre eveniment este foarte importantă, putând să prevină săvârşirea unei fapte grave, până la sosirea poliţiştilor pentru a lua măsurile legale.