Campanie de inimă

0
415

Numărul tot mai mare de bolnavi cu afecţiuni cardiace reprezintă un semnal de alarmă nu doar pentru medicii şi specialiştii în domeniu. Pentru a oferi unui segment cât mai larg de populaţie şansa de a avea acces la informaţii despre riscurile şi posibilităţile de prevenţie în cazul bolilor cardiovasculare, Galeria Real şi Sensiblu vor organiza, la sfârşitul săptămânii, o acţiune de testare gratuită a tensiunii şi a indicelui de masă corporală. Pe 1 şi 2 octombrie a.c., între orele 12.00-18.00 craiovenii sunt aşteptaţi să vadă cum stau cu sănătatea.

«Dorim să fim alături de clienţii noştri şi în contexte sociale. “Ziua inimii” marchează faptul că ne deschidem porţile şi către evenimente necomerciale, cum ar fi campaniile de screening a populaţiei. Suntem convinşi că publicul apreciază că în timpul dedicat cumpărăturilor noi îi oferim beneficiul unor teste gratuite de sănătate. Aceasta cu atât mai mult cu cât fiecare din noi devine din ce în ce mai ocupat şi mai puţin preocupat de sănătatea sa», a spus Ioana Laura Pasca, director de marketing  la Galeria Real.