Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul

0
551

Biserica noastră ortodoxă, la data de 29 august, face prăznuire Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Este ultima mare sărbatoare din anul bisericesc, pentru că pe 1 septembrie începe un nou an.

Despre Sfântului Ioan Botezătorul, aflăm din Sfânta Scriptură că părinții lui erau Preotul Zaharia şi mama sa Elisabeta, care era verișoară cu Sfânta Fecioară Maria și s-a născut în cetatea Orini. El s-a retras de tânăr în pustiul Iudeii unde a trăit în post și rugăciune. Sfinții Evangheliști  menţionează că „avea imbracămintea din păr de cămilă și cingătoarea de piele împrejurul mijlocului, iar hrana lui erau lăcustele și mierea sălbatică.

Rolul lui Ioan nu a fost doar acela de a pregăti poporul pentru venirea lui Hristos, ci și acela de a-L descoperi lumii ca Mesia și Fiul lui Dumnezeu.

Predica Sfântului Ioan se adresează tuturor categoriilor sociale ale vremii.   El  a mustrat și pe regele  Irod Antipa, care a luat în căsătorie pe Irodiada, soția fratelui său. Aceasa a venit la regele Irod împreună cu fiica sa, Salomeea. Ioan îi zicea ,,Nu-ți este îngăduit s-o ai pe femeia fratelui tău”. Din această pricină, Irodiada dorea să îl omoare, dar nu putea, pentru că Irod se temea de el știindu-l bărbat drept și sfânt, dar totuși la insistențele Irodiadei a fost arestat și închis în închisoarea Maherus timp de un an. La aniversarea regelui Irod, acesta a făcut ospăț mare, iar Salomeea, fiica Irodiadei, a dansat în fața lui Irod și a celorlalți invitați, iar dansul i-a plăcut lui atât de mult încât i-a făgăduit că îi va da până la jumate de din regatul său. La îndemnul Irodiadei, fata i-a zis: ,,Vreau să-mi dai chiar acum, pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul”.    Chiar dacă Irod s-a întristat pe moment, dar pentru a nu își încălca jurămantul, a trimis un temnicer și a adus capul lui Ioan pe tipsie, iar fata l-a dat mamei sale.

Această crimă a fost pedepsită de Dumnezeu, pentru că Irod și Irodiada au pierdut încurând tronul și au fost alungați în exil, unde au murit, iar Salomeea a căzut într-un râu înghețat, iar o bucată de gheață i-a retezat capul.

Potrivit tradiției, ucenicii au luat trupul lui Ioan și l-au îngropat, iar capul lui Sfâtul Ioan a fost găsit de o femeie pe nume Ioana, care l-a dus la Ierusalim, unde l-a îngropat cu cinste.

Ziua Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul este o zi de post. Ni se cere să postim în această zi, pe de o parte ca să nu ne asemănăm cu Irod, care din cauza ospațului fără măsură, a cerut ca Salomeea să-i danseze și drept răsplată i-a oferit capul Sfântului Ioan Botezatorul, iar pe de altă parte, ca să ne asemănăm cu viața înfrânată a Sfântului Ioan.

Biserica a stabilit cinci sărbători în cinstea Sfântului Ioan, dintre care trei cu cruce roșie: Soborul Sfântului Ioan (7 Ianuarie), Nașterea Sfântului Ioan (24 iunie) și Tăierea Capului Sfântului Ioan (29 august). Să îl cinstim pe Sfântul Ioan prin acest post rânduit de Biserică, prin participarea la Sfânta Liturghie și prin citirea rugăciunilor și a acatistului adresate Sfântului, cerându-I ajutor de la Dumnezeu.

PREOT RADU MARIAN