În Dolj, 142.000 de dosare de pensie recalculate

0
1520

Conducerea Casei  Naţionale de  Pensii, prin vocea  managerului Casei Judeţene de Pensii Dolj, Daniela Licu, a venit cu precizări în acest domeniu, în contextul avalanșei de știri despre recalcularea pensiilor, din ultima vreme.

Daniela Licu, director al CPJ Dolj, a explicat: “În conformitate cu Legea nr. 360/2023, sunt în vedere două obiective: eliminarea inechităţilor din sistem, precum şi asigurarea unei stabilităţi pe termen lung şi mediu a sistemului de pensii. La CPJ Dolj au fost recalculate aproximativ 142.000 de dosare. Formula de calcul aplicată în cadrul procesului de recalculare este reprezentată de două elemente: un VPR (reprezintă numărul valoarea punctului de referinţă), respectiv un număr total de puncte. Noutatea  o constituie numărul de puncte de stabilitate, acordate pentru anii contributivi, realizaţi în ultimii 25 de ani.  Chiar dacă, prin decizia de recalculare, a rezultat o valoare mai mică pentru pensia primită în luna august, pensionarii vor primi, în continuare, pensia mai mare”.