Percheziţii la traficanţii de migranţi

0
252

La data de 28.08.2023, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Timiș, sub coordonarea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Biroul de Combatere a Traficului de Migranți, au pus în aplicare cinci din cele şase mandate de percheziție domiciliară efectuate pe raza județelor Timiș și Arad, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, transfrontalier și  trafic de migranți.

Acțiunea s-a desfășurat ca urmare a extinderii cercetărilor în cauză și  punerii sub acuzare, la data de 07.06.2023, a unui număr de zece inculpați și opt suspecți (unii dintre inculpați fiind sub măsuri preventive). S-a reținut faptul că, în perioada 2022-2023, mai multe persoane de naționalitate română și turcă,  coordonate din exteriorul țării de cetățeni turci și sirieni, au constituit un grup infracțional organizat transfrontalier având ca scop săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți (de origine turcă și irakiană), pe ruta Turcia-Bulgaria/Serbia-România-Germania. Astfel, pe teritoriul României s-au constituit mai multe celule infracționale care au acționat în mod unitar pentru facilitarea trecerii frauduloase a frontierei sudice a României, (atât cu Bulgaria cât și cu Serbia) a grupurilor ilegale de migranți și recrutarea de lucrători străini aflați în legalitate pe teritoriul României (cu vize de muncă)  pe care i-au găzduit temporar în diferite locații situate în zona de vest a României, în scopul trecerii frauduloase a frontierei  de stat dintre România și Ungaria, cu destinația finală Germania. Celulele infracționale au fost coordonate în permanență din exteriorul țării, liderii grupului infracțional organizat fiind stabiliți în Turcia, Germania și Serbia. În realizarea activităților infracționale, acești lideri au racolat mai multe persoane, cu preponderență cetățeni români, cu rol de transportatori locali, care în scopul dobândirii unor câștiguri materiale importante într-un termen scurt, au aderat la grupul infracțional organizat  și au dezvoltat la nivel național propriile rețele de transportatori. Pe palierul organizatoric, liderii grupului infracțional au introdus ilegal migranți  în România, au recrutat migranți din rândul lucrătorilor străini aflați în legalitate pe teritoriul României (cu vize de muncă), au procedat la concentrarea temporară a acestora în diferite locații închiriate în municipiile Timișoara și Arad sau în reședințe ale membrilor grupului, au identificat  și folosit mijloace optime de transport în Germania (prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat româno-maghiară) folosind conducători auto profesioniști care au disimulat migranții în mijloacele de transport sau organizând trecerea migranților pedestru, prin zonele situate între punctele de trecere a frontierei de stat a României. Pentru transferul și transportul ilegal de migranți, suspecții au  utilizat autovehicule pe post de antemergător, șoferii implicați fiind instruiți și coordonați  ,în permanență,  de către organizatorii transporturilor prin transmiterea locațiilor de îmbarcare/debarcare, comunicarea în timp real a riscurilor generate de prezența în trafic a unor echipaje de poliție, precum și gestionarea resurselor necesare transporturilor. Pe timpul derulării cercetărilor au fost interceptate patru transporturi de migranţi in punctele de trecere Nădlac si Turnu. Activitățile au fost desfășurate în baza unui acord comun de anchetă încheiat  de către autoritățile  din Germania, Serbia și România. În cursul aceleiaşi zile, cinci persoane  au fost duse la sediul DIICOT – Structura Centrală pentru audieri, în baza unor mandate de aducere, iar alte  persoane vor fi audiate la sediul BCCO – Timișoara. Acțiunea a fost realizată cu sprijinul  jandarmilor din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române – Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei “Vlad Țepeș”. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul IGPR.