Socialiştii francezi, de fapt „mitterrandiştii”, câţi au mai rămas (Francois Hollande, Lionel Jospin, Bernard Cazeneuve, Anne Hidalgo), fiindcă partidul s-a fragilizat teribil în ultimii ani, s-au întâlnit în primăvară la Creusant, la invitaţia primarului socialist David Marti, pentru a celebra 40 de ani de la alegerea lui Francois Mitterrand ca preşedinte al Franţei. Era prima alternanţă, din istoria celei de a V-a Republici, după 23 de ani de regim de drepta. La 10 mai 1981, Francois Mitterrand, candidatul stângii, era ales cu 52% din voturi, în faţa lui Valery Giscard d’Estaing. Despre momentul premergător alegerilor prezidenţiale din Franţa vorbeşte –şi o face în cunoştinţă de cauză- fostul consilier personal al lui Nicolae Ceauşescu, Constantin Boştină, în cartea sa recentă „În ochiul ciclonului”. Corneliu Mănescu era ambasador în acel moment la Paris, şi în timpul vizitei de stat a lui Nicolae Ceauşescu, din iunie 1980, Valery Giscard d’Estaing, decedat în decembrie 2020, a cerut liderului de la Bucureşti să nu-l sprijine –financiar- pe Mitterrand, care îi şi solicitase o întânire tete-a-tete, refuzată „elegant”, cu scuza că nu este în program. Reales în 1988, Francois Mitterrand va rămâne 14 ani la Elysee, din care 4 ani va coabita cu dreapta. A fost un record de longevitate, fiindcă Jacques Chirac, deşi a avut două mandate, a stat 12 ani, după un septenat urmând un mandat de 5 ani. Interesant este faptul că Francois Mitterrand coabitase din 1972 cu comuniştii, semnând un „program comun de stânga”, denunţat 5 ani mai târziu de PCF, care va decide şi ruperea acordului. Mitterand va aboli pedeapsa cu moartea imediat după intrarea în mandat, va fi un partizan al decolonizării progresive (Indonezia, teritorii africane), va accepta reunificarea Germaniei, dar nu va veni la Bucureşti pe timpul lui Nicolae Ceauşescu, ci doar imediat după căderea regimului, el care pe 21 iunie 1971 declara pentru L’Express: „Socialismul reprezintă singurul răspuns la problemele lumii actuale(…); E vorba de o alegere care conduce la sfârşitul sistemului actual în care banul este rege, în care proprietatea asupra mijloacelor de producţie determină puterea politică şi în care lumea nu e decât în aparenţă. Socialismul înseamnă ca poporul să-şi ia destinul în propriile mâini. („Aşa cum a fost”, Jacques Attali, pag. 20). Francois Mitterand a lansat multe proiecte privind arhitectura Europei de azi. Un detaliu: pe 2 decembrie 1989, Bush şi Gorbaciov s-au întâşnit în Malta, iar pe 6 decembrie 1989 Francois Mitterrand şi Mihail Gorbaciov s-au întâlnit la Kiev, unde s-a discutat problema reunificării Germaniei, dar, se bănuieşte şi problema… schimbării lui Nicolae Ceauşescu, Parisul fiind deplin implicat. Viaţa dublă a fostului lider al stângii franceze a fost un secret pentru marele public şi abia în 1994 s-a aflat de relaţia sa intimă cu Anne Pingeot, cu care va avea o fiică, Mazarine, născută în 1974, aceasta publicând recent colecţia de scrisori a mamei sale cu fostul preşedinte. Dacă Nicolae Ceauşescu ar fi finanţat consistent campania electorală a lui Francois Mitterrand, cum a făcut-o Budapesta, poate… nu se ştie. Din păcate, istoria nu se judecă cu „dacă” şi nici cu „poate”. Să ne reamintim că lui Nicolas Sarkozy campania electorală i-a fost finanţată de Muammar al-Gaddafi, liderul suprem al Libiei, care ştim ce a păţit ulterior, şi presa franceză a decriptat toată înţelegerea. Deşi totul e deşertăciune…
