PSD Dolj nu mai vrea să deţină în folosinţă imobilul de pe strada „M. Kogălniceanu”, pe care îl returnează acum bibliotecii “OMNIA”, pendinte de Biblioteca Naţională. Social-democraţii au achitat deja un avans de 10% din suma de aproape 1 million de lei, dar susţin că expertizele ulterioare au arătat că este nevoie de o investiţie de încă pe atât pentru ca imobilul să poată fi făcut funcţional.
Imobilul de pe strada „M. Kogălniceanu”, nr. 12, în suprafaţă de 788,13 metri pătraţi şi cu o curte-terasî de 124 de metri pătraţi, a fost vândut către PSD Dolj, în anul 2015. Social-democraţii au venit atunci cu o cerere de cumpărare a clădirii, conform legii, pe care aveau de gând să o folosească pentru sediu de partid. Aleşii locali nu au avut nimic împotrivă şi solicitarea a fost votată în unanimitate, cu menţiunea că ulterior se va veni şi cu raportul de evaluare al imobilului, care va indica şi preţul de vânzare. Ceea ce s-a şi întâmplat. În decursul aceluiaşi an, printr-o altă hotărâre de consiliu, s-a propus însuşirea raportului de evaluare având ca obiect stabilirea preţului de vânzare a spaţiului. Valoarea imobilului: 993.510 lei, fără TVA.
Clădirea a fost evaluată la aproape 1 milion de lei
La scurt timp, social-democraţii au realizat că valoarea clădirii de pe „Kogălniceanu” este una substanţială şi au solicitat să achite preţul în rate. În noiembrie 2015, consilierii municipali au revenit asupra hotărârii, în sensul completării cu două noi aliniate, şi anume ca plata preţului să se facă în două condiţii: cu un avans de minim 10% din preţul de vânzare şi cu rate lunare, eşalonate pe un termen de 36 de luni, din care în primele 24 luni aceasta este în sumă de 4.4425 lei/lună şi ultimele 12 luni de 78.188 lei/lună. În atare condiţii, contractul de vânzare-cumpărare a sediului de pe Kogălniceanu a fost semnat între PSD Dolj şi Primăria Craiova, în ianuarie 2017.
PSD solicită rezilierea şi restituirea avansului de 10%
În luna mai însă, PSD Dolj şi-a schimbat complet planurile pe care şi le făcuse cu această clădire şi a transmis municipalităţii o cerere prin care a solicitat rezilierea contractului de vânzare-cumpărare. În adresa respectivă, social-democraţii spun că sunt necesare ample lucrări de reabilitare pentru a aduce imobilul la o stare funcţională, lucrări pe care nu şi le permit financiar. „Partidul Social Democrat, Organizaţia Judeţeană Dolj, se află în imposibilitatea executării acesror lucrări şi solicităm rezilierea, pe cale amiabilă, a contractului de vânzare-cumpărare şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, inclusiv restituirea sumei achitate”, se arată în solicitarea PSD Dolj, partidul solicitând, aşadar, şi restituirea avansului de 10% pe care a apucat să îl plătească.
Cheltuieli costisitoare la structura de rezistenţă
Social-democraţii spun că suma care ar fi necesară pentru reabilitare depăşeşte cu mult preţul de achiziţie, dublându-i chiar valoarea, fiind vorba de o clădire-monument istoric (categoria IIB), care are grave probleme cu structura de rezistenţă. În opinia PSD Dolj, de-a lungul timpului, acest imobil s-a aflat în posesia unor persoane juridice care au executat lucrări de reparaţii, însă aceste lucrări au fost făcute fără respectarea legislaţiei în vigoare şi au ascuns deficienţele structurii de rezistenţă ale clădirii. „Motivul principal care conduce la aceste cheltuieli este existenţa unor vicii ascunse la structura de rezistenţă a imobilului, vicii care la data derulării procedurii de vânzare a acestui imobil nu au putut fi constatate de nici una dintre părţile semnatare ale contractului de vânzare – cumpărare şi nici măcar de evaluatorul care a stabilit preţul de piaţă al acestui imobil”, se arată în motivarea transmisă de PSD Dolj.
Primăria Craiova a pus solicitarea pe ordinea de zi a şedinţei CLM Craiova, de joi, propunând, ca atare, „rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare” nr.3747/11.01.2017 încheiat între Municipiul Craiova şi Partidul Social Democrat, Organizaţia Judeţeană Dolj”.