Halep, Begu, Buzărnescu şi Copil, eliminaţi din primul tur la US Open

0
434

Simona Halep, numărul doi mondial, a fost învinsă în trei seturi de rusoaica Maria Șarapova, cu 6-4, 4-6, 6-3, luni, la arenele Flushing Meadows din New York, într-o partidă din prima rundă a turneului US Open, ultimul de Mare Șlem al anului. Halep (25 ani), a doua favorită a competiţiei, a pierdut pentru a şaptea oară în tot atâtea meciuri în faţa rusoaicei, la capătul unui meci care a durat două ore şi 42 de minute. Șarapova (30 ani), ajunsă pe locul 146 în ierarhia mondială, după suspendarea pentru dopaj cu meldonium, a reuşit 7 aşi şi nu mai puţin de 60 de lovituri câştigătoare.

Halep este a treia româncă învinsă în primul tur la US Open în acest an, după Irina Begu, eliminată de Katerina Kozlova (Ucraina), cu 6-2, 7-6 (7), şi Mihaela Buzărnescu, întrecută de daneza Caroline Wozniacki, cu 6-1, 7-5.

Şi Marius Copil a pierdut în runda inaugurală, fiind învins în 3 seturi de francezul Tsonga.

Alte trei românce vor mai juca în primul tur, Monica Niculescu (va evolua contra franţuzoaicei Kristina Mladenovic), Sorana Cîrstea (adversară olandeza Lesley Kerkhove) şi Ana Bogdan (împotriva americancei Taylor Townsend).