Angela Merkel: Liderii politici din UE sunt gata să se întâlnească pentru a discuta despre criza refugiaţilor

0
332

Cancelarul german, Angela Merkel, a afirmat ieri că liderii politici din Uniunea Europeană (UE) sunt gata să se întâlnească în cadrul unei reuniuni de urgenţă pentru a discuta despre criza refugiaţilor, adăugând că miniştrii de interne din UE lucrează deja intens la găsirea unor soluţii. “Şefii de stat şi de guvern sunt gata să se întâlnească, dacă are loc o acţiune prealabilă şi dacă este necesară desfăşurarea unui summit de urgenţă”, a declarat Angela Merkel într-o conferinţă de presă la Berlin. “Au loc deja eforturi foarte intense la nivelul UE în legătură cu modul în care am putea face faţă mai bine acestei problem”, a afirmat cancelarul german, precizând că un summit ar avea sens dacă ar trebui luate decizii de către liderii UE după ce miniştrii de interne îşi vor încheia activitatea. “Există deja, din fericire, un acord la nivel înalt între Germania şi Franţa, care îmi dă multă speranţă, că vom fi în măsură să venim cu soluţii”, a mai spus Merkel. Liderii din UE au declarat în această săptămână că Uniunea nu a reuşit să facă faţă agoniei umane la frontierele sale. Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) a anunţat că, de la începutul acestui an, în total 322.914 refugiaţi veniţi din Africa, Orientul Mijlociu şi Asia au reuşit să ajungă în Europa traversând Marea Mediterană pe diferite rute. Potrivit purtătorului de cuvânt al OIM, Joel Millman, în insulele greceşti au debarcat 209.457, în Italia 111.197, în Spania 2.166 şi în Malta 94. Anterior, Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR) a estimat numărul refugiaţilor ajunşi în Europa în acelaşi interval de timp la 310.000, alţi 2.500 pierzându-şi viaţa în timpul traversării Mediteranei. Pe parcursul anului trecut, au reuşit să treacă Marea Mediterană înspre Europa circa 219.000 imigranţi clandestini. Unii dintre aceşti refugiaţi provin din zone de conflict, precum Siria, Irak sau Afganistan, dar alţii vin din ţări africane în încercarea a găsi un trai mai bun în Europa, ei profitând de anarhia din Libia pentru a tranzita această ţară, de unde traversează apoi Marea Mediterană mai ales către Grecia şi Italia. O altă rută, folosită în special de sirieni, irakieni şi afgani, este traversarea Turciei şi apoi a unei porţiuni din Marea Egee către insulele greceşti. Ei folosesc ambarcaţiuni puse la dispoziţie de traficanţi şi aflate adesea într-o stare precară, cauza a numeroase naufragii. Ultimele tragedii de acest fel s-au petrecut joi în apropierea coastelor Libiei, unde două naufragii s-au soldat cu peste 200 de morţi. Cu numai câteva ore înainte, circa 50 de refugiaţi au fost găsiţi morţi în cala unei nave, probabil din cauza inhalării gazelor emise de motor.  Supravieţuitorii au confirmat că aceia care plătesc traficanţilor mai puţin sunt obligaţi să călătorească în cala navelor. Un refugiat irakian a declarat că a plătit 3.000 de euro pentru a putea călători, împreună cu soţia şi fiul său, pe puntea navei.