Craiovenii, așteptați în week-end să facă turul Craiovei pe bicicletă

0
342


Mâine, 30 august, la Craiova se va desfășura a IV-a ediție a proiectului  JCI Cycling Day. Întâlnirea participanților va avea loc în Parcul „Nicolae Romanescu”, la ora 10.30, iar coloana de bicicliști va porni la ora 11.00. Marșul pe două roți va dura aproximativ o oră, traversând  zona centrală a Craiovei și o serie de artere principale de circulație și cartiere.

Traseul concret este Parcul „Nicolae Romanescu” (statuie) – Calea Unirii – strada „Alexandru Macedonski” – strada „Arieș” – bulevardul „Al. I. Cuza” (Teatrul Național „Marin Sorescu” – Piața Prefecturii) – strada „Popa Șapcă” – strada „Mihai Viteazul” – strada „Bibescu” – strada „Brestei” – strada „Iancu Jianu” – bulevardul „Nicolae Titulescu” (Billa) – strada „Maria Tănase” – strada „Brestei” – strada „Râului” – bulevardul „Știrbei Vodă” – Parcul Tineretului – bulevardul „Știrbei Vodă” – bulevardul „1 Mai” – Parcul „Nicolae Romanescu”.

«JCI Cycling Day este o ocazie de a reaminti autorităților locale, publicului și presei de nevoia promovării utilizării bicicletei ca o componentă esențiala a mobilității urbane durabile și alternativă viabilă la transportul
automobilistic, alături de transportul în comun și deplasarea pietonală», spun reprezentanții instituției. Bineveniți la eveniment sunt craiovenii de toate vârstele, iar participarea se face completând un formular.

Detalii despre edițiile precedente ale marșului bicicliștilor craioveni pot fi găsite pe site-ul www.jcicraiova.ro și pagina de Facebook JCI Craiova https://www.facebook.com/jcicraiova.