Ponta: Pentru România este important să-şi reconstruiască relaţiile cu ţări din Asia, Africa, America şi Orient

0
362

Premierul Victor Ponta a afirmat, ieri, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române, care se desfăşoară la Bucureşti, că pentru ţara noastră este important să-şi îmbunătăţească, în special, relaţiile economice, dar şi diplomatice şi politice cu ţări din Asia, Africa, America de Sud, Orientul Apropiat şi Mijlociu. „Am propus în ultimul an şi vă propun şi dumneavoastră şi o să vă rog sprijinul în acest sens, cred că trebuie să ne adaptăm secolului XXI, să rămânem profund ancoraţi în interesele noastre euroatlantice, dar să ne dăm seama că trăim într-o lume cu adevărat globală şi că pentru România este la fel de important să-şi reconstruiască sau să construiască de la zero, dacă este cazul, relaţii economice, în primul rând, şi politice, în afara aliaţilor noştri tradiţionali. Mă refer la Asia, mă refer la Africa, la America de Sud, Orientul Apropiat şi Mijlociu, ţări cu care România, cel puţin în ultimii ani, a avut mai puţine relaţii politice, economice”, a spus Victor Ponta, potrivit Agerpres. Primul ministru a subliniat că diplomaţii români trebuie să „deschidă” România pentru astfel de ţări. „Cred că ţine de o viziune pe termen mediu şi lung şi îmi permit la o vârstă un pic mai puţin obişnuită pentru funcţii importante în România să gândesc pe termen mediu şi lung. Şi cred că efortul dumneavoastră, al ambasadorilor noştri, al Ministerului de Externe, este de a încerca să deschidă România pentru toate celelalte ţări cu care trebuie şi este bine să avem relaţii diplomatice, politice şi economice, mai ales mult îmbunătăţite faţă de situaţia actuală”, a arătat Ponta.