Dragoteşti: De la crâşmă unii contemplau incendiul de duminică!

0
671

Incendiul, am putea spune de proporţii, prin pagubele produse (4 case arse complet, 2 arse parţial, 14 anexe făcute scrum, 22 de hectare de vegetaţie uscată în extravilan şi vreo 15.000 de metri pătraţi în intravilan), duminică după-amiază la Dragoteşti. Venera Popescu, subprefect de Dolj, deplasată de urgenţă la faţa locului, şi în virtutea competenţelor pe care le are, impresionată de ceea ce vedea, vorbea de o nenorocire ameninţătoare, un iad, până la venirea primelor autospeciale de stingere ale ISU Dolj (ora 14.35) suplimentate operativ cu alte 3 autospeciale, la care s-au adăugat cele sosite din Olt (două), Gorj şi Mehedinţi (câte una). Primiseră ordin de deplasare, ne-a spus Bogdan Vlăduţoiu, şeful ISU Dolj, şi autospeciale din Teleorman şi Argeş, dar au fost întoarse din drum. Lupta cu flăcările a durat până la orele 19.00, iar o autospecială a ISU Dolj a fost lăsată de „strajă” în comună pentru orice eventualitate. Cauza incendiului, izbucnit la ora 13.34, este considerată o candelă, lăsată aprinsă, în cimitirul apropiat, ca amplasament, de casele din localitate. Furtuna iscată a propagat bineînţeles… prăpădul. Când e vorba de credinţă, cimitir, biserică (mântuire, eternitate, evlavie, smerenie) se recomandă o mină cuvioasă, cuminte şi nu baricadări în nervozitate. Ne conformăm. Şi ne ocupăm, însă, de fisuri auxiliare, derapaje cu consecinţele lor, uneori tragice. Intervenţia ISU Dolj, în după-amiaza de duminică 24 iulie, a fost salutară. Profesionistă. În absenţa autospecialelor de stingere nu ştim ce s-ar fi întâmplat. Până la sosirea acestora, primarul comunei Lucian Vasile, ajutat de câţiva consăteni, prea puţini în faţa dezastrului ce se prefigura, încercaseră, pe cât posibil, să limiteze extinderea focului, propagat de furtuna iscată. Ce s-a întâmplat duminica trecută la Dragoteşti aduce în discuţie non-existenţa serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă, care potrivit unui ordin al ministrului de Interne, publicat în Monitorul Oficial nr. 533 din 28 iunie 2019, trebuie să existe la nivelul fiecărei comune. Pregătirea personalului serviciilor voluntare se face de inspectoratul în a căror zonă de existenţă se află acestea. Există la nivelul fiecărei comune, de asemenea, un compartiment pentru situaţii de urgenţă. Avem apoi Legea 307/12 iulie 2006 privind apărarea contra incendiilor, în care se face, de asemenea, trimitere la participarea la intervenţie a serviciului voluntar de urgenţă cu mijloacele din dotare până la stingerea incendiului ori până la sosirea forţelor Inspectoratului. Cu alte cuvinte cadrul legislativ este lămuritor, şi imperativ obligatoriu. La Dragoteşti, când incendiul luase amploare, unii, chiar pompieri voluntari, bine dispuşi, îl contemplau. Greu de înţeles o asemenea expectativă a localnicilor. Fiind vorba de vatra lor, de semeni de-ai lor, de bunuri îndelung trudite ale unor oameni, ar fi fost de presupus, în semn de solidaritate, cum să-i spunem altfel, o participare totală la stingerea focului. Vine… ISU, că s-a telefonat, nu e o circumstanţă la indiferenţa condamnabilă care stârneşte dezagreabile dileme, specifice unei lumi prea puţin conştientă de boala ei. Originalităţi incurabile. S-ar zice că avem un geniu al derizoriului şi nimic nu e prea dramatic pentru a scăpa de bagatelizare. Nimic, nici măcar… incendiul.