Beijing-Washington: Joe Biden şi Xi Jinping au convenit să se întâlnească

0
796

Mai mult de două ore a durat discuţia telefonică, de ieri, considerată „sinceră şi aprofundată”, dintre Xi Jinping şi Joe Biden, în cursul căreia preşedintele chinez a avertizat omologul american „să nu se joace cu focul” apropo de Taiwan. „Cei care se joacă cu focul sfârşesc prin a se arde”, menţionează media de stat chineză. Joe Biden a reiterat că poziţia americană privind Taiwanul „nu se schimbă” dar că SUA se opun ferm eforturilor unilaterale de modificare a statutului sau de ameninţare a păcii în strâmtoarea Taiwan. Cei doi lideri mondiali s-au pus de acord în principiu asupra unei întâlniri tete-a-tete, echipele lor urmând să găsească un moment mutual acceptat pentru a se produce. Cel de al 5-lea summit virtual între Joe Biden şi Xi Jinping a început la ora 16.33 (la Bucureşti) şi a durat mai mult de două ore. Beijingul consideră că o deplasare a lui Nancy Pelosi, preşedinta Camerei Reprezentanţilor, în Taiwan, ar fi o provocare majoră şi Washingtonul trebuie să-şi asume „toate consecinţele” acestei vizite potenţiale, neconfirmată. Tensiunile în jurul voiajului nu sunt decât o parte a problemei. Joe Biden doreşte să păstreze deschise „liniile de comunicare” cu preşedintele Xi, pe toate chestiunile, şi pe cele care sunt de acord şi pe cele pe care se întâmpinpă dificultăţi importante. N-a fost realizat nici un progres pe chestiunea drepturilor vamale de 25% impuse de ex-preşedintele american Donald Trump, pe care Joe Biden ar putea să le ridice în lupta contra inflaţiei.