Primarul Titel Stoenescu este de câţiva ani la Primăria Afumaţi, fiind la primul său mandat. Desigur, edilul vrea să continue, pentru că şi proiectele sunt în derulare şi ar dori să-şi vadă munca oglindită în reuşitele viitoare, în investiţiile finalizate în următorii ani. De când actualul primar a fost ales de cetăţeni în fruntea localităţii, comuna parcă a prins viaţă. Ambiţia primarului este să nu se mai plece din localitate, ci să se se vină, să se întoarcă oamenii în ţară şi să aibă aici, la Afumaţi tot ceea ce au dincolo: apă, canalizare, şcoli şi grădiniţe moderne, cămine culturale, drumuri asfaltate…şi desigur, locuri de muncă.
Ieri, l-am găsit pe primar la muncă, dar nu la muncă în birou, ci pe şantier, de acolo s-a întors să stea de vorbă cu noi. Comuna Afumaţi este, în această perioadă, un adevărat şantier. Lucrări care, în urmă cu câţiva ani erau doar proiecte pe hârtie, acum sunt în plină desfăşurare. Altele sunt aproape de finalizare. Se lucrează susţinut la reţeaua de alimentare cu apă şi canalizare. În curând va fi finalizată 85% din investiţie. Este vorba despre un proiect amplu, în valoare de 2,5 milioane de euro, fonduri europene. “Discutăm de o învestiţie importantă, pentru că deja nu mai vorbim de lux, când vorbim de apă curentă, ci de normalitate. Din aceşti bani se finanţează reţeaua în integralitatea ei, staţia de alimentare cu apă şi staţia de epurare pentru canalizare. În maxim două luni se pune în funcţiune sistemul”, ne-a explicat primarul Titel Stoenescu.
Prin această investiţie, 825 de gospodării, din 1200, vor fi racordate la reţeaua de apă şi canalizare. Sunt 825 de familii din două sate ale comunei Afumaţi, care peste două, maxim trei luni vor avea apă curentă în case.
Al doilea proiect ca şi implementat
Şi asta nu e tot. Povestea continuă. Ca nu cumva să rămână vreo gospodărie neracordată la apă şi canal, edilul comunei a creionat şi un al doilea proiect, fiind vorba de extinderea reţelei de apă şi canal. “Este vorba de acele gospodării care nu au putut fi prinse în primul proiect, cel pe fonduri europene. Acesta este un proiect în valoare de 1,7 milioane de euro, iar banii provin de la Compania Naţională de Investiţii. Vrem ca toţi cetăţenii din cele trei sate arondate comunei Afumaţi să se simtă egali, nu vrem ca cineva să se simtă discriminat, vrem condiţii de trai egale pentru toată lumea. Aşa este corect şi civilizat”, a mai spus primarul din Afumaţi, localitate care se poziţionează pe un loc fruntaş în ceea ce înseamnă absorbţie fonduri europene. La acest capitol se pot trece : stadionul, parcul din Afumaţi, dispensarul uman din Boureni, etc.
Căminul din Boureni, modernizat
După ce anul trecut a fost reabilitat Căminul Cultural din satul Covei, acum este în lucru Căminul Cultural din Boureni și urmează cel din Afumați. Titel Stoenescu îmbină plăcută cu utilul în localitatea pe care o administrează. Toate aceste investiţii, susţine edilul localităţii Afumaţi, sunt menite să îmbunătăţească viaţa consătenilor săi. Aşadar, peste o lună de zile, locuitorii din Boureni vor tăia panglica inaugurală la Căminul Cultural din satul lor, o investiţie de aproximativ 100.000 de euro. Clădirea a fost reabilitată şi reconsolidată, iar interioarele modernizate, tocăria schimbată şi mobilier modern.
9,5 km de asfalt în trei sate
Nu poţi să vorbeşti de investiţii în mediul rural, fără să aminteşti de infrastructura rutieră. Titel Stoenescu spune că de fiecare dată când îşi întreabă localnicii ce ar mai dori să facă primăria pentru ei, prima doleanţă pe listă este pietruirea uliţelor şi asfaltarea străzilor. “În 2017, am asfaltat 5 kilometri de drum, iar acum ne pregătim de asfaltarea a 9,5 kilometri, în toate cele trei sate. În felul acesta, acoperim 60% din străzi. Proiectul cuprinde refacerea terasamentelor şi desigur, turnarea de asfalt. Dar, nu ne oprim aici… Mai avem proiecte şi în infrastructură şi în educaţie, dar nu putem să le facem pe toate, trebuie timp şi sper să am timpul necesar ca să le pot prezenta cetăţenilor întreaga mea viziune despre cum trebuie să fie o comunitate locală europeană”, a mai spus primarul comunei Afumaţi.
Niciun caz de Covid-19
În comuna Afumaţi locuiesc şi români care muncesc în Diaspora. Unii se duc la munca sesonieră, alţii au plecat de mai mulţi ani şi muncesc în diverse ţări din UE, pe bază de contract. Revin mereu acasă, unii mai şi investesc în gospodării, nu foarte mulţi, alţii îşi acoperă doar traiul zilnic. Primarul Titel Stoenescu spune că până acum a trecut cu bine de pandemie. Niciun localnic din Afumaţi nu a fost infectat cu Covid 19. “Mulţumim lui Dumnezeu, nu am avut niciun caz, deşi avem şi noi localnici care s-au întors din Diaspora, dar nu am avut niciun fel de probleme cu ei. Oamenii au ascultat şi s-au conformat. Dar nici noi nu am fost neglijenţi. Am implementat un set de reguli pe care le-am respectat cu stricteţe la nivelul comunei. Cred că doar aşa se poate ţine sub control acest virus”, a explicat edilul comunei Afumaţi.