Suedia: Incendii de mare amploare fac ravagii în pădurile Cercului Polar

0
501

Temperaturile anormal de ridicate și seceta prelungită au condus, în Suedia, la incendii necunoscute în istoria sa, relatează The Guardian. Puțin pregătită, fiindcă nu a cunoscut o asemenea situație meteorologică nefastă, Suedia a făcut apel la Uniunea Europeană, Norvegia și Italia răspunzând prezent, prin trimiterea de avioane și elicoptere, pentru lupta cu focul. 250.000 de hectare de pădure sunt amenințate. Dar, într-o situație fără precedent, se află crescătorii de reni. 4.600 de crescători posedă peste 250.000 de reni, în Suedia, care nu mai găsesc iarbă, din cauza temperaturilor caniculare ce au atins apropierea Laponiei. Suedia nu a mai înregistrat precipitații de la sfârșitul lunii mai. Un studiu al Institutului Meteorologic Regal din Olanda, cu aportul mai multor climatologi din rețeaua internațională World Weather Attribution, a publicat, vineri, un studiu, atribuind valul de căldură extremă cu care se confruntă Europa, din Scandinavia în Grecia, încălzirii climatice. La Kvikkjokk, în Suedia, lângă Cercul Polar, s-au înregistrat 32,5 grade Celsius; la Baku, în Azerbaijan, s-au înregistrat 42,7 gradee Celsius, Tbilissi, în Georgia, 40,5 grade Celsius. La Ouargla, în Algeria – 51,5 grade Celsius și 41,1 grade Celsius la Humagaya, lângă Tokyo. În Japonia, 22.000 de persoane au fost spitalizate, săptămâna trecută, din cauza căldurii.