Primăria Municipiului Craiova anunţă că în intervalul 29.07.2015 – 30.07.2015 se vor sista toate lucrările de asfaltare a drumurilor de pe raza Municipiului Craiova. Decizia a fost luată în urma hotărârii C.N.A.D.N.R . din data de 29.07.2015 prin care – în baza prevederilor articolului 44, alin.2 al Ordonanţei de Guvern nr.43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările şi completările ulterioare – avertizează că astăzi, 29.07.2015 în intervalul orar 12:00 – 20:00 se instituie restricţie temporară a circulaţiei vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe drumurile naţionale şi autostrăzile din judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi şi Ilfov, inclusiv municipiul Bucureşti, zone aflate sub avertizarea de cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat. Având în vedere faptul că circulaţia vehiculelor de mare tonaj a fost sistată, nu se mai poate face transportul materialelor necesare pentru lucrările de reparare a drumurilor. În consecinţă lucrările de asfaltare din Municipiul Craiova sunt sistate în intervalul sus – menţionat.